stăreți dex - definiţie, sinonime, conjugare
STÁREŢ, -Ă, stareţi, -e, s.m. şi f. Persoană (călugăr sau călugăriţă) care conduce o mănăstire; egumen. [Var.: (reg.) stáriţ, -ă s.m. şi f.] – Din sl. starici.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

STĂREŢÍ, stăreţesc, vb.IV. Intranz. A conduce o mănăstire în calitate de stareţ. – Din stareţ.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

STÁREŢ ~ă (~i, ~e) m şi f. Conducător al unei mănăstiri; egumen. /<sl. starici, starica
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

stáreţ (-ţi), s.m. – Superior al unei mănăstiri de călugări. – Var. stariţ. Sl. starĭcĭ „bătrîn” (Miklosich, Slaw. Elem., 46; Cihac, II, 362; Conev 109). – Der. stariţă (var. stareţă), s.f. (călugăriţă care conduce o mănăstire), din sl. starica „bătrînă”; stăreţie, s.f. (locuinţa stareţului; funcţie de stareţ); staroste, s.m. (conducător, şef al unei bresle; primar, guvernator al unui oraş; peţitor), din sl. (pol.) starosta „bătrîn”; stărostesc, adj. (de staroste); stărosti, vb. (înv., a exercita funcţia de staroste; a peţi); stărostie, s.f. (calitatea de staroste sau de peţitor); stărostit, s.n. (peţit).
(Dicţionarul etimologic român)

stáreţ s. m., pl. stáreţi
(Dicţionar ortografic al limbii române)

stăreţí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. stăreţésc, imperf. 3 sg. stăreţeá; conj. prez. 3 sg. şi pl. stăreţeáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
STÁREŢ s. (BIS.) egumen, (astăzi rar) superior, (înv. şi reg.) staroste, (înv.) prot. (~ al mănăstirii Putna.)
(Dicţionar de sinonime)

STĂREŢÍ vb. (BIS.) a egumeni.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: st sta star stare staret

Cuvinte se termină cu literele: ti eti reti areti tareti