stanța dex - definiţie, sinonime, conjugare
ŞTÁNŢĂ, ştanţe, s.f. 1. Unealtă-dispozitiv formată dintr-un poanson şi o placă tăietoare, folosită pentru prelucrarea, prin deformare plastică şi prin tăiere, a pieselor din tablă, mase plastice etc. 2. Unealtă folosită la gravarea prin presiune a unui model, a unei mărci, a unei cifre etc. pe suprafaţa unei piese. [Var.: stánţă s.f.] – Din germ. Stanze.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

STÁNŢĂ1, stanţe, s.f. Strofă cu înţeles deplin, alcătuită din opt versuri cu o anumită schemă de rimă şi formând o unitate ritmică. ♦ (La pl.) Poezie scrisă cu tipul de strofă definit mai sus; p. gener. poezie. – Din fr. stance, it. stanza.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

STÁNŢĂ2 s.f. v. ştanţă.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

ŞTANŢÁ, ştanţez, vb. I. Tranz. 1. A fasona sau a tăia obiecte de metal sau de mase plastice, în curs de prelucrare, cu ajutorul unei ştanţe (1); a ştănţui. 2. A grava prin presiune un model, o cifră etc. cu ajutorul unei ştanţe (2). [Var.: stanţá vb. I] – Din germ. stanzen.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

STANŢÁ vb. I v. ştanţa.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

ŞTÁNŢ//Ă ~e f. 1) Unealtă formată din-tr-o piesă şi o placă tăietoare, folosită la prelucrarea obiectelor din tablă prin defor-mare plastică. ~ de perforat. 2) Unealtă folosită la imprimarea sub presiune a unui model pe suprafaţa unei piese. [G.-D. ştanţei] /<germ. Stanze
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

STÁNŢ//Ă ~e f. Strofă cu înţeles de sine stătător, alcătuită din opt versuri. /<it. stanza
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A ŞtanŢ//Á ~éz tranz. 1) (materiale dure) A tăia (sub presiune) cu ştanţa. 2) (modele, cifre etc.) A grava prin presiune (pe suprataţa unor piese). /<germ. Stanzen
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

ŞTÁNŢĂ s.f. Unealtă cu o muchie tăioasă sau având la un capăt un model în relief, care se foloseşte pentru ştanţarea pieselor. [Var. stanţă s.f. / < germ. Stanze].
(Dicţionar de neologisme)

STÁNŢĂ1 s.f. v. ştanţă.
(Dicţionar de neologisme)

STÁNŢĂ2 s.f. Strofă alcătuită dintr-un număr determinat de versuri, care are un înţeles complet. ♦ (la pl.) Poezie scrisă în strofele descrise mai sus. [Cf. fr. stance, it. stanza].
(Dicţionar de neologisme)

ŞTANŢÁ vb. I. tr. 1. A tăia simultan întregul contur al unei piese prin forfecare cu ajutorul unei ştanţe. 2. A imprima o marcă sau o cifră pe suprafaţa unei piese. ♦ (Cinem.) A imprima mecanic subtitlurile pe filme. [Var. stanţa vb. I. / < germ. stanzen].
(Dicţionar de neologisme)

STANŢÁ vb. I. v. ştanţa.
(Dicţionar de neologisme)

ŞTÁNŢĂ s. f. unealtă cu o muchie tăioasă sau având la un capăt un model în relief, pentru ştanţarea pieselor. (< germ. Stanze)
(Marele dicţionar de neologisme)

STÁNŢĂ s. f. strofă dintr-un număr determinat de versuri, care are un înţeles complet. ♢ (pl.) poezie scrisă în astfel de strofe; (p. ext.) poezie. (< fr. stance, it. stanza)
(Marele dicţionar de neologisme)

ŞTANŢÁ vb. tr. 1. a tăia simultan întregul contur al unei piese cu ajutorul unei ştanţe. 2. a imprima prin presiune o marcă sau o cifră pe suprafaţa unei piese. ♢ (cinem.) a imprima mecanic subtitlurile pe filme. (< germ. stanzen)
(Marele dicţionar de neologisme)

ştánţă (tehn.) s. f., g.-d. art. ştánţei; pl. ştánţe
(Dicţionar ortografic al limbii române)

stánţă s. f., g.-d. art. stánţei; pl. stánţe
(Dicţionar ortografic al limbii române)

ştanţá vb., ind. prez. 1 sg. ştanţéz, 3 sg. şi pl. ştanţeáză
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
ŞTÁNŢĂ s. (TEHN.) 1. tipar. (~ pentru baterea monedelor.) 2. (rar) şnit. (~ pentru piese de tablă.)
(Dicţionar de sinonime)

STÁNŢĂ s. v. cameră, încăpere, odaie.
(Dicţionar de sinonime)

ŞTANŢÁ vb. (TEHN.) a ştănţui.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: st sta stan stant

Cuvinte se termină cu literele: ta nta anta tanta