stanțare dex - definiţie, sinonime, conjugare
ŞTANŢÁ, ştanţez, vb. I. Tranz. 1. A fasona sau a tăia obiecte de metal sau de mase plastice, în curs de prelucrare, cu ajutorul unei ştanţe (1); a ştănţui. 2. A grava prin presiune un model, o cifră etc. cu ajutorul unei ştanţe (2). [Var.: stanţá vb. I] – Din germ. stanzen.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

ŞTANŢÁRE, ştanţări, s.f. Acţiunea de a ştanţa şi rezultatul ei; ştănţuire. [Var.: stanţáre s.f.] – V. ştanţa.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

STANŢÁ vb. I v. ştanţa.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

STANŢÁRE s.f. v. ştanţare.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A ŞtanŢ//Á ~éz tranz. 1) (materiale dure) A tăia (sub presiune) cu ştanţa. 2) (modele, cifre etc.) A grava prin presiune (pe suprataţa unor piese). /<germ. Stanzen
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

ŞTANŢÁ vb. I. tr. 1. A tăia simultan întregul contur al unei piese prin forfecare cu ajutorul unei ştanţe. 2. A imprima o marcă sau o cifră pe suprafaţa unei piese. ♦ (Cinem.) A imprima mecanic subtitlurile pe filme. [Var. stanţa vb. I. / < germ. stanzen].
(Dicţionar de neologisme)

ŞTANŢÁRE s.f. Acţiunea de a ştanţa şi rezultatul ei. [Var. stanţare s.f. / < ştanţa].
(Dicţionar de neologisme)

STANŢÁ vb. I. v. ştanţa.
(Dicţionar de neologisme)

STANŢÁRE s.f. v. ştanţare.
(Dicţionar de neologisme)

ŞTANŢÁ vb. tr. 1. a tăia simultan întregul contur al unei piese cu ajutorul unei ştanţe. 2. a imprima prin presiune o marcă sau o cifră pe suprafaţa unei piese. ♢ (cinem.) a imprima mecanic subtitlurile pe filme. (< germ. stanzen)
(Marele dicţionar de neologisme)

ştanţá vb., ind. prez. 1 sg. ştanţéz, 3 sg. şi pl. ştanţeáză
(Dicţionar ortografic al limbii române)

ştanţáre s. f., g.-d. art. ştanţării; pl. ştanţări
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
ŞTANŢÁ vb. (TEHN.) a ştănţui.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: st sta stan stant stanta

Cuvinte se termină cu literele: re are tare ntare antare