stat dex - definiţie, sinonime, conjugare
STA, stau, vb. I. Intranz. I. 1. (Despre oameni şi animale) A se opri din mers, a rămâne pe loc; a se întrerupe dintr-o acţiune, dintr-o mişcare, dintr-o activitate etc.; (despre aparate, mecanisme, dispozitive) a se opri din funcţionare, a nu mai merge; p. ext. a se defecta. ♢ Expr. Stai că trag, formulă prin care cineva este somat să rămână pe loc, să nu se apropie (altfel riscând să fie împuşcat). A sta ţintuit (sau nemişcat) (pe loc) = a nu face nici o mişcare. A nu-i mai sta (cuiva) gura = a vorbi întruna, a nu mai tăcea. ♦ (La imperativ, având şi valoare de interj.) Opreşte! aşteaptă! ♢ Expr. Stai să-ţi spun (sau să vezi) = lasă-mă să-ţi spun, ai răbdare, aşteaptă. Stai puţin (sau un pic, cu binişorul etc.) = ai (puţină) răbdare, nu te grăbi. ♦ (Despre ploaie, vânt) A conteni, a înceta, a se opri. 2. A rămâne nemişcat într-un loc, a nu pleca, a nu se îndepărta de undeva; (despre vehicule) a staţiona. ♢ Expr. A nu (putea) sta locului (sau pe loc) = a alerga încoace şi încolo, a nu avea astâmpăr. A sta pe loc = a nu progresa, a stagna. Stai binişor! = şezi liniştit! astâmpără-te! fii cuminte! Ce (mai) stai? = ce (mai) aştepţi? ce (mai) doreşti? Stă ce stă şi... = aşteaptă cât aşteaptă şi... A sta la (sau pe) locul său = a) a nu pleca, a nu-şi părăsi locul; b) a păstra măsura, a fi modest, rezervat. 3. A rămâne într-un serviciu, într-o slujbă, într-o ocupaţie. 4. A rămâne, a petrece un timp undeva sau cu cineva; a poposi; a întârzia, a zăbovi. II. 1. A se afla, a se găsi, a fi într-un anumit loc. ♢ Expr. A sta înaintea cuiva sau a-i sta (cuiva) înainte (sau în faţă) = a) a se găsi la mică distanţă în faţa cuiva, privindu-l, vorbindu-i, aşteptând porunci; b) a se împotrivi, a înfrunta pe cineva; c) a servi pe cineva cu ceva, a-i oferi cuiva ceva. A-i sta cuiva în cale (sau în drum) ori a sta în calea (sau în drumul) cuiva = a) a ieşi înaintea cuiva (împiedicându-l să înainteze); b) a împiedica pe cineva să facă ceva, a stingheri. A sta la baza unui lucru = a constitui baza, temelia unui lucru. A sta de faţă = a asista. A sta în faţa cuiva = (despre sarcini, greutăţi etc.) a trebui, a urma să fie realizat, rezolvat de cineva. A sta în umbră = a) a pândi dintr-un loc ascuns; b) a fi modest, retras. A sta deoparte = a) a fi la oarecare distanţă de...; b) a nu interveni, a se ţine în rezervă. A-i sta (cuiva) în coaste (ori în coastă) sau ca un ghimpe în coaste (sau în inimă, în ochi) = a-l stingheri (pe cineva), a constitui o permanentă ameninţare (pentru cineva). (Fam.) A-i sta (cuiva) sub nas = a fi la îndemâna cuiva, în imediata sa apropiere. A-i sta (cuiva) pe limbă, se zice când cineva este gata să spună un lucru pe care n-ar trebui să-l spună sau când nu găseşte termenul căutat şi are totuşi impresia că e pe punctul de a şi-l aminti. A-i sta (cuiva) pe inimă = (despre gânduri, preocupări) a-l preocupa pe cineva, a-i produce grijă, nelinişte. A sta (piatră) pe capul cuiva sau a-i sta (cuiva) pe cap = a împovăra, a incomoda, a agasa (pe cineva). A-i sta (cuiva) capul unde-i stau picioarele (sau tălpile) = a fi decapitat. 2. A trăi, a vieţui; a locui. 3. (Pop.) A fi, a exista, a se afla. ♦ (Înv.) A avea loc, a se petrece. 4. A continua să fie; a dăinui, a se menţine. III. 1. A avea o anumită poziţie sau atitudine, a se ţine, a se aşeza sau a fi aşezat într-un anumit fel. ♢ Loc. vb. A sta grămadă (sau roi) = a se îngrămădi, a se înghesui, a se îmbulzi. ♢ Expr. A sta piatră (sau ţeapăn, înfipt în pământ) = a se ţine drept şi nemişcat. A sta cu mâinile în sân (sau încrucişate, la brâu, cu braţele încrucişate) = a) a sta în inactivitate; b) a nu lua nici o măsură, a nu întreprinde nimic, a nu interveni. A sta cu dinţii la stele = a răbda de foame. A sta cu ochii pe cineva = a supraveghea pe cineva. A sta în pat = a zăcea (de boală). A sta (ca) pe ace (sau spini, ghimpi, jar, foc etc.) = a fi neliniştit, agitat, nerăbdător. Stai jos! formulă prin care cineva este invitat să ia loc. A sta la masă = a lua masa, a mânca. A sta ca o găină (sau curcă) plouată = a arăta necăjit, fără vlagă, fără chef. A sta în picioare = a nu se da bătut, a rezista. ♦ Fig. (Înv.) A se ţine tare pe poziţie, a nu da înapoi. ♢ Loc. vb. A sta împotrivă (sau împotriva cuiva) sau a-i sta cuiva împotrivă = a se împotrivi cuiva, a înfrunta pe cineva. A sta pavăză = a apăra pe cineva sau ceva. 2. A se îndeletnici, a se ocupa cu...; a lucra la...; a avea grijă de... ♢ Expr. A sta (de cineva) să... = a nu lăsa (pe cineva) în pace până ce nu..., a-i bate (cuiva) capul să... 3. A fi fixat, prins în ceva sau de ceva, a atârna de ceva. ♢ Expr. A-i sta (cuiva ceva) în cap = a preocupa pe cineva. A-i sta (cuiva ceva) în minte = a fi clar pentru cineva (ceva). A sta (ceva) în firea (cuiva) = a ţine de felul normal de a fi al cuiva. A-i sta (cuiva) în putinţă = a-i fi cuiva (ceva) posibil. ♦ Fig. A consta. ♦ (Înv.) A fi format din... ♦ A se limita, a se reduce la... 4. A pluti la suprafaţa unui lichid. IV. 1. (În expr.) A-i sta cuiva bine (sau rău) = a (nu) i se potrivi cuiva ceva, a (nu) fi aşa cum se cuvine, a-i veni bine (sau rău). 2. (Despre situaţii, treburi etc.) A fi într-un anumit fel, a se prezenta, a merge (bine sau rău), a se desfăşura. V. (În locuţiuni verbale sau în legătură cu alt verb, dă acestora un aspect de durată) Stau şi-mi aduc aminte. ♢ Expr. şi loc. vb. A sta de (sau, rar, la) vorbă (sau la taifas, taclale, poveşti etc.) (cu cineva) = a vorbi cu cineva; p. ext. a petrece un timp vorbind cu cineva despre diverse lucruri. A sta la sfat (sau la sfaturi) cu cineva = a se sfătui cu cineva; a sta de vorbă cu cineva. A sta (dus, pierdut) pe gânduri = a fi absorbit de gânduri, a fi preocupat de ceva. A sta pe gânduri = a şovăi, a ezita. A sta la îndoială (sau în cumpănă) = a) a ezita înainte de a lua o hotărâre, a şovăi; b) a se îndoi de ceva. A sta de pază (sau de strajă) sau a sta strajă = a păzi. A sta la (sau de) pândă = a pândi. A sta la tocmeală = a se tocmi, a se târgui. VI. (Urmat de o propoziţie secundară construită cu conjunctivul) A fi pe punctul de a..., a fi gata să... Stă să înceapă ploaia. [Prez. ind. pers. 3 stă, imperf. stăteam (reg. steteam) şi stam, perf. s. stătui (reg. stetei)] – Lat. stare.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

STAT2, state, s.n. 1. Listă, tabel. ♦ (În sintagma) Stat de plată = tabel, listă în care sunt înscrise drepturile băneşti pe care le achită o întreprindere lucrătorilor ei. ♢ Stat de funcţii = document (sub formă de tabel) în care sunt înscrise posturile, funcţiile, salariile etc. dintr-o întreprindere, instituţie etc. 2. (În sintagma) Stat personal = dosar care cuprinde specificarea tuturor mutaţiilor de serviciu ale unui angajat şi starea lui civilă, socială etc. [Var.: ştat s.n.] – Din lat. status (cu sensurile fr. état). Cf. it. s t a t o.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

STAT1, state, s.n. 1. Teritoriul şi populaţia asupra cărora îşi exercită autoritatea această organizaţie; ţară. ♢ Loc. adj. De stat = a) care emană de la stat1; b) care e condus şi controlat de stat1, care aparţine statului1; c) care angajează statul1, care se referă la stat1. ♦ Om (sau bărbat) de stat = persoană care are un rol important în conducerea treburilor ţării. 2. (La pl., în evul mediu). Denumire a organelor reprezentative din anumite ţări. 3. (Mil.; în sintagma) Stat major = organ de conducere a trupelor format din ofiţeri, care funcţionează pe lângă comandamentele marilor unităţi militare sau la nivelul întregii armate; sediul, localul acestui organ de conducere. – Din it. Stato, lat. status (cu unele sensuri după fr. état).
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

ŞTAT s.n. v. stat2.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

STAT3, staturi, s.n. 1. Faptul de a sta. ♦ Şedere, rămânere, zăbovire. 2. Înălţime a corpului omenesc, statură; p. ext. înfăţişare. ♢ Un stat de om = măsură pentru înălţimi (egală cu lungimea obişnuită a unui om). ♦ Trup, corp omenesc. – V. sta.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A STA stau intranz. I. 1) (despre fiinţe) A se opri după o mişcare. ~ pe loc. ~ în loc.~ locului a) a se opri; b) a stagna. A nu (putea) ~ locului (sau pe loc) a fi neastâmpărat. Ce (mai) stai? ce (mai) aştepţi? ~ ţintuit (sau nemişcat) pe loc a nu face nici o mişcare. A nu-i (mai) ~ cuiva picioarele a se mişca mereu. A nu-i (mai) ~ cuiva gura a vorbi întruna. 2) (despre vehicule) A se opri pentru un timp (într-un loc); a staţiona. Trenul stă în gară. 3) (despre fenomene atmosferice) A înceta să se manifeste; a conteni. Ploaia ~t. 4) (despre mecanisme, aparate etc.) A înceta să (mai) funcţioneze. 5) A se afla nemişcat (într-o anumită poziţie, situaţie sau stare). ~ în picioare. ~ culcat.A nu mai putea ~ pe picioare a nu mai putea de oboseală. ~ la masă a lua masa. ~ ca pe spini a aştepta ceva cu mare nerăbdare. ~ binişor a şedea liniştit; a fi cuminte. ~ pe ouă a cloci. A-i ~ cuiva bine (sau rău) a-l prinde bine (sau rău) pe cineva. ~ ca o stană (sau ca un stâlp) de piatră a sta nemişcat . ~ grămadă a fi înghesuiţi. ~ bine (sau rău) cu cineva a fi în relaţii bune (sau rele) cu cineva. Cum stai? Cum îţi merge? 6) A se găsi într-un anumit loc. Cartea stă pe masă.~ în pat a şedea lungit în pat; a trândăvi. ~ la pat a fi bolnav. ~ în calea (sau în drumul) cuiva sau a-i ~ cuiva în cale (sau în drum) a) a închide trecerea; b) a frâna ascensiunea cuiva pe scara socială. ~ la baza unui lucru a fi temelia unui lucru. ~ în umbră a nu se afişa. ~ de o parte a) a se ţine la o oarecare distanţă; b) a nu lua atitudine. A-i ~ cuiva ca un ghimpe în ochi (sau în inimă) a incomoda (în permanenţă) pe cineva. A-i ~ cuiva pe inimă a produce nelinişte. A-i ~ cuiva pe cap a) a incomoda pe cineva prin prezenţa sa; b) a fi o povară pentru cineva. A-i ~ cuiva în putinţă a fi în puterile cuiva. ~ pe apă a pluti. 7) A-şi avea domiciliul; a locui. ~ la cămin. II. (în îmbinări stabile) 1) (exprimă ideea de durată sau de continuitate) : ~ la sfat a) a se sfătui; b) a vorbi. ~ la (sau de) vorbă a vorbi. ~ la taifas a pălăvrăgi. ~ pe gânduri a) a fi îngândurat; b) a nu se putea hotărî deodată; a şovăi. ~ la îndoială a nu fi sigur de ceva; a se îndoi. ~ în cumpănă a nu se putea hotărî deodată; a şovăi. ~ la pândă a pândi. ~ sub ascultarea (sau la porunca) cuiva a se supune cuiva. 2) (exprimă ideea de intenţie) : ~ de ducă a fi gata de plecare. ~ gata a fi pregătit pentru o acţiune. /<lat. stare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

STAT2 ~e n. 1) Instituţie politico-administrativă a societăţii în frunte cu un guvern şi cu organele acestuia, cu ajutorul cărora se asigură funcţionarea vieţii sociale pe un anumit teritoriu; ţară. ♢ De ~ a) care reprezintă interesele statului; b) care este condus de stat; c) care aparţine statului. 2) (în unele ţări) Unitate administrativ-teritorială autonomă. 3) : ~-major a) organ de conducere a forţelor armate (pe lângă mari unităţi militare); b) sediu al acestui organ de conducere. /<lat. status, fr. état, it. stato, germ. Status
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

STAT3 ~e n. 1) la pl. Efectivul permanent al unei întreprinderi, instituţii, organizaţii etc. A reduce ~ele. 2) Listă în care sunt indicate posturile şi categoriile de salarii de care dispune o întreprindere, instituţie etc. /<lat. status, fr. état
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

STAT1 n. Şedere într-un loc (un anumit timp). /v. a sta
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

STAT4 ~uri n. v. STATURĂ.Mic de ~ de statură joasă. De un ~ de om de înălţimea unui om. /v. a sta
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

STAT1, state, s.n. 1. Organizaţie politică a clasei economiceşte dominante, care are ca scop apărarea ordinii economice existente şi reprimarea împotriva altor clase; teritoriul şi populaţia asupra cărora îşi exercită autoritatea această organizaţie; ţară. ♢ Stat socialist = stat de tip nou, înfăptuit şi condus de clasa muncitoare, a cărui esenţă o formează dictatura proletariatului şi care are ca scop desfiinţarea exploatării şi construirea societăţii fără clase. ♢ Loc. adj. De stat = a) care emană de la stat; b) care e condus şi controlat de stat, care aparţine statului; oficial; c) care angajează statul, care se referă la stat. ♦ Om (sau bărbat) de stat = persoană cu rol important în conducerea treburilor ţării. 2. (La pl., în orânduirea feudală). Denumire a organelor reprezentative din anumite ţări. Statele generale din Franţa – Fr. état (lat. lit. status).
(Dicţionarul limbii române moderne)

sta (-áu, -at), vb. – 1. A fi, a se afla într-un loc, poziţie sau condiţie determinate. – 2. A rămîne, a se menţine. – 3. A se opri, a numai funcţiona. – 4. A zăbovi, a aştepta, a păsui. – 5. A nu mai continua la jocul de cărţi. – 6. A nu mai lucra, a nu face nimic. – 7. A fi, a ajunge să fie. – 8. A trăi, a locui. – 9. A dura, a continua. – 10. A se afla cu, a poseda. – 11. A consista, a fi format din. – 12. A insista, a pisa, a stărui. – 13. A rezista, a se opune, a lupta. – 14. A interveni, a produce. – 15. A conveni, a se simţi bine sau rău. – A sta de, şi, să, a fi (cu gerunziu). – A sta să, a fi pe punctul. – Var. înv. asta. Mr. stau, stătui, stătută, stare, megl. stau, stari, istr. stowu. Lat. stāre (Puşcariu 1639; REW 8231), cf. vegl. stur, prov., cat., sp., port. estar, v. fr. ester. – Der. stare, s.f. (şedere; trîndăvie, huzur; pace, paradă a cortegiului funerar; poziţie, situaţie, mod, stadiu, dispoziţie; facultate, capacitate; bogăţie, avere; clasă, categorie socială; în stare, capabil de); stat, s.n. (şedere; rămînere, situaţie, aşezare, poziţie, condiţie, stadiu; clasă, categorie; statură), din lat. status (Puşcariu 1638; după Cihac, II, 364, din rus. statĭ „aspect plăcut”), dublet al lui stat, s.n. (ţară); stătător, adj. (stabil, fire; durabil, permanent, peren); nestătător, adj. (inconstant, schimbător); statornic, adj. (stabil, ferm, durabil, permanent), formaţie cultă din sec. XVIII, cf. datornic (Tiktin); nestatornic, adj. (inconstant, volubil); statornici, vb. (a stabili, a determina, a pune; a fixa, a asigura, a consolida; refl., a se stabili, a-şi fixa domiciliul); statornicie, s.f. (constanţă); nestatornicie, s.f. (inconstanţă); stătut, adj. (înv., oprit; stricat, viciat; istovit, vlăguit); înstări, vb. (a îmbogăţi; refl., a prospera). – Cf. stărui. Der. neol. stabil, adj., din lat. stabilis; nestabil (var. instabil), adj.; stabili, vb., din lat. stabilire; stabiliment, s.n., din it. stabilimento; stabilitate, s.f., din fr. stabilité; stabiliza, vb., din fr. stabiliser; stanţă, s.f., din it. stanza; static, adj., din fr. statique; statist, s.m. (figurant); statistic, adj., din fr. statistique; statistică, s.f.; statistician, s.m. (autor de statistici); statură, s.f., din lat. statura; statut, s.n., din fr. statut; statutar, adj., din fr. statutaire; staţi(un)e, s.f, din fr. station; staţiona, vb., din fr. stationner; staţionar, adj., din fr. stationnaire.
(Dicţionarul etimologic român)

STAT1 s.n. 1. Organizaţia politică a clasei economiceşte dominante în societate, care are drept scop apărarea ordinii economice şi politice existente şi reprimarea împotriva claselor opuse; ţară. 2. Unitate administrativ-teritorială autonomă în unele republici din America şi în Australia. 3. (La pl.; în orânduirea feudală) Denumire a organelor reprezentative din anumite ţări. [Pl. -te, -turi. / < lat. status, it. stato, fr. état].
(Dicţionar de neologisme)

STAT2 s.n. 1. Tablou în care sunt specificate drepturile băneşti pe care le au de primit la un moment dat colaboratorii unei întreprinderi sau ai unei instituţii. ♦ Tablou, listă. 2. Stat de organizare (sau de funcţii) = tablou care cuprinde posturile necesare unei întreprinderi sau instituţii, cu specificarea categoriilor de retribuire corespunzătoare. 3. Stat personal = dosar care cuprinde specificarea mutaţiilor de serviciu ale unui salariat şi actele acestuia. [Pl. -te. / < lat. status, cf. it. state, fr. état].
(Dicţionar de neologisme)

-STÁT Element secund de compunere savantă cu semnificaţia „stabilizator”, „care menţine staţionar”. [< fr., it. -state, cf. gr. states].
(Dicţionar de neologisme)

STAT1 s. n. 1. instituţie suprastructurală, instrument principal de organizare teritorială şi administrativă a unei ţări. 2. de ~ = care emană de la stat (1); condus şi controlat de stat; referitor la stat. ♦ om (sau bărbat) de ~ = persoană cu rol important în conducerea statului; lovitură de ~ = acţiunea rapidă care urmăreşte răsturnarea regimului politic existent şi preluarea, prin forţă, a puterii politice de stat de către un grup de persoane; puci. 3. (pl.; în feudalism) denumire a organelor reprezentative din anumite ţări. (< it. stato lat. status, după fr. état,)
(Marele dicţionar de neologisme)

STAT2 s. n. 1. tabel în care sunt specificate drepturile băneşti pe care le au de primit la un moment dat colaboratorii unei întreprinderi sau instituţii. ♢ tablou, listă. 2. ~ de organizare (sau de funcţii) = tabel cuprinzând posturile necesare unei întreprinderi sau instituţii, cu specificarea categoriilor de retribuire corespunzătoare. 3. ~ personal = dosar cu specificarea mutaţiilor de serviciu ale unui angajat şi actele acestuia. (< lat. status, it. stato, după fr. état)
(Marele dicţionar de neologisme)

STAT3(O)-, -STÁT, -STÁTIC elem. „echilibru”; „care stă drept”, „care opreşte”; „static”. (< fr. sta/o/-, -stat, -statique, cf. gr. statos, statikos)
(Marele dicţionar de neologisme)

sta vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. stau, 2 sg. stai, 3 sg. stă, 1 pl. stăm, 2 pl. staţi, imperf. 3 sg. stăteá/sta, perf. s. 1 sg. stătúi, 3 sg. stătú, m.m.c. perf. 2 sg. stătúseşi, 3 sg. stătúse; conj. prez. 3 sg. şi pl. stea; imper. poz. 2 sg. stai, neg. 2 sg. nu sta; ger. stând; part. stat
(Dicţionar ortografic al limbii române)

stat (ţară, tabel) s. n., pl. státe
(Dicţionar ortografic al limbii române)

Státu-Pálmă-Bárba-Cot s. pr. m.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

stat (şedere) s. n., pl. státuri
(Dicţionar ortografic al limbii române)

stat (înălţime a corpului omenesc) s. n., pl. státuri
(Dicţionar ortografic al limbii române)

Státu-Pálmă s. pr. m.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

stat, -ă, adj. (înv.; despre lichide) stătut.
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)



Sinonime:
STA vb. 1. v. opri. 2. v. poposi. 3. v. aşeza. 4. v. şedea. 5. v. întârzia. 6. v. zăbovi. 7. v. aştepta. 8. v. locui. 9. v. staţiona. 10. v. rămâne. 11. v. petrece. 12. a se ţine. (Stai drept!) 13. a se opri, (fig.) a încremeni. (Ceasul a stat la orele 12.) 14. v. înceta. 15. v. afla. 16. a atârna, a spânzura. (Pe perete stă un tablou.) 17. a-i şedea. (Îţi stă foarte bine haina asta!) 18. a pluti. (Uleiul stă deasupra apei.) 19. v. consta. 20. v. reduce.
(Dicţionar de sinonime)

STA vb. v. afla, da, dăinui, declanşa, desfăşura, dezlănţui, duce, dura, exista, fi, găsi, isca, izbucni, menţine, păstra, perpetua, persista, porni, purta, rămâne, stârni, susţine, trăi, ţine.
(Dicţionar de sinonime)

STEA COMÁTĂ s. v. cometă, stea cu coadă.
(Dicţionar de sinonime)

STEA CU COÁMĂ s. v. cometă, stea cu coadă.
(Dicţionar de sinonime)

STAT s. 1. ţară, (înv. şi reg.) stăpânire, (înv.) memlechet, poliţie publică. (Un ~ înfloritor.) 2. v. putere. 3. stat federal v. federaţie.
(Dicţionar de sinonime)

STAT s. v. amplasament, aşezare, caz, circumstanţă, condiţie, conjunctură, demnitate, făptură, ipostază, împrejurare, înălţime, loc, postură, poziţie, rang, situaţie, stare, statură, talie, titlu, toiag.
(Dicţionar de sinonime)

SECRETAR DE STÁT s. v. ministru de externe.
(Dicţionar de sinonime)

STAT s. şedere. (~ul lui acolo a durat 3 zile.)
(Dicţionar de sinonime)



Antonime:
A sta ≠ a merge, a se mişca
(Dicţionar de antonime)


Cuvinte care încep cu literele: st sta

Cuvinte se termină cu literele: at tat