STATÓRNIC, -Ă, statornici, -ce, adj. 1. (Despre oameni şi manifestările lor) Care se schimbă foarte greu (în opinii, convingeri, sentimente etc.); ferm, constant, hotărât; neclintit. ♦ P. gener. Care este mereu la fel, care nu se schimbă; invariabil; definitiv. ♦ Care nu încetează; durabil, permanent, continuu, neîntrerupt. 2. (Despre aşezări omeneşti, despre populaţii etc.) Care nu-şi schimbă locul; stabil, fix; temeinic, consolidat. – Din stat3 (după datornic etc.).
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
STATORNICÍ, statornicesc, vb. IV. 1. Refl. şi tranz. A (se) aşeza, a (se) stabili într-un loc (pe timp mai îndelungat sau permanent). 2. Tranz. A fixa, a stabili ceva, a preciza, a decide, a hotărî. – Din statornic.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
STATÓRNI//C ~că (~ci, ~ce) 1) (despre persoane) Care nu-şi schimbă uşor convingerile; constant. ♢ A fi ~ la vorbă a se ţine de cuvânt. 2) (despre locuitori, populaţie etc.) Care locuieşte permanent în acelaşi loc; stabil. 3) Care există fără încetare; neîntrerupt; permanent; continuu. /Din stat
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A STATORNIC//Í ~ésc tranz. 1) A face să se statornicească. 2) rar A face să intre în acţiune; a stăbili; a instaura. ~ alte rânduieli. /Din statornic
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A SE STATORNIC//Í mă ~ésc intranz. 1) A se aranja cu traiul într-un loc; a se stabili; a se aşeza. 2) (despre obiceiuri, idei etc.) A intra adânc în uz; a deveni obişnuit; a se încetăţeni; a se împământeni; a se înrădăcina; a se consfinţi. /Din statornic
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
statórnic adj. m., pl. statórnici; f. sg. statórnică, pl. statórnice
(Dicţionar ortografic al limbii române)
statornicí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. statornicésc, imperf. 3 sg. statorniceá; conj. prez. 3 sg. şi pl. statorniceáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
STATÓRNIC adj. 1. v. stabil. 2. fixat, sedentar, stabil, (înv.) aşezător, stătător. (Populaţii ~.) 3. stabil, (pop.) vătraş. (Ţigani ~.) 4. v. consecvent. 5. durabil. 6. v. fidel. 7. v. stăruitor. 8. v. susţinut. 9. v. hotărât. 10. v. neclintit.
(Dicţionar de sinonime)
STATORNICÍ vb. 1. v. stabili. 2. a (se) stabili, (fig.) a (se) întrona. (Între cele două state s-au ~ relaţii prieteneşti.) 3. a determina, a fixa, a preciza, a stabili. (Cum aţi ~ concentraţia vinului?) 4. v. consfinţi. 5. a se încuiba, a se înrădăcina, (fig.) a se înţeleni. (Un obicei care s-a ~.) 6. (fig.) a se împământeni, a se încetăţeni. (S-a ~ următoarea practică ...) 7. v. institui. 8. a determina, a fixa, a hotărî, a preciza, a stabili, (înv.) a defige, a însemna, a statori. (A ~ un nou termen.) 9. v. ordona. 10. v. orândui. 11. v. permanentiza.
(Dicţionar de sinonime)
STATORNICÍ vb. v. consolida, constitui, crea, ctitori, funda, institui, încheia, înfiinţa, întări, întemeia, organiza.
(Dicţionar de sinonime)
Antonime:
Statornic ≠ mobil, nestatornic, trecător
(Dicţionar de antonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
STATORNICÍ, statornicesc, vb. IV. 1. Refl. şi tranz. A (se) aşeza, a (se) stabili într-un loc (pe timp mai îndelungat sau permanent). 2. Tranz. A fixa, a stabili ceva, a preciza, a decide, a hotărî. – Din statornic.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A STATORNIC//Í ~ésc tranz. 1) A face să se statornicească. 2) rar A face să intre în acţiune; a stăbili; a instaura. ~ alte rânduieli. /Din statornic
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A SE STATORNIC//Í mă ~ésc intranz. 1) A se aranja cu traiul într-un loc; a se stabili; a se aşeza. 2) (despre obiceiuri, idei etc.) A intra adânc în uz; a deveni obişnuit; a se încetăţeni; a se împământeni; a se înrădăcina; a se consfinţi. /Din statornic
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
statórnic adj. m., pl. statórnici; f. sg. statórnică, pl. statórnice
(Dicţionar ortografic al limbii române)
statornicí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. statornicésc, imperf. 3 sg. statorniceá; conj. prez. 3 sg. şi pl. statorniceáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
STATÓRNIC adj. 1. v. stabil. 2. fixat, sedentar, stabil, (înv.) aşezător, stătător. (Populaţii ~.) 3. stabil, (pop.) vătraş. (Ţigani ~.) 4. v. consecvent. 5. durabil. 6. v. fidel. 7. v. stăruitor. 8. v. susţinut. 9. v. hotărât. 10. v. neclintit.
(Dicţionar de sinonime)
STATORNICÍ vb. 1. v. stabili. 2. a (se) stabili, (fig.) a (se) întrona. (Între cele două state s-au ~ relaţii prieteneşti.) 3. a determina, a fixa, a preciza, a stabili. (Cum aţi ~ concentraţia vinului?) 4. v. consfinţi. 5. a se încuiba, a se înrădăcina, (fig.) a se înţeleni. (Un obicei care s-a ~.) 6. (fig.) a se împământeni, a se încetăţeni. (S-a ~ următoarea practică ...) 7. v. institui. 8. a determina, a fixa, a hotărî, a preciza, a stabili, (înv.) a defige, a însemna, a statori. (A ~ un nou termen.) 9. v. ordona. 10. v. orândui. 11. v. permanentiza.
(Dicţionar de sinonime)
STATORNICÍ vb. v. consolida, constitui, crea, ctitori, funda, institui, încheia, înfiinţa, întări, întemeia, organiza.
(Dicţionar de sinonime)
Antonime:
Statornic ≠ mobil, nestatornic, trecător
(Dicţionar de antonime)