stivă

STÍVĂ, stive, s.f. Mulţime de obiecte de acelaşi fel (şi cu aceleaşi dimensiuni), aşezate ordonat unele peste altele, pentru a forma o grămadă; grămadă de obiecte astfel formată. – Din ngr. stivás.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

STÍV//Ă ~e f. Grămadă în care elementele constitutive sunt aşezate ordonat unele peste altele. O ~ de lemne. /<ngr. stiva, it. stive
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

stívă (-ve), s.f. – Grămadă de obiecte ordonate. It. (ven.) stiva, prin intermediere orientală, cf. ngr. στοίβα, bg. stiva. – Der. stiva, vb. (a face stive); stivaj, s.n. (operaţie de încărcare a unei nave), din it. stivaggio.
(Dicţionarul etimologic român)

STÍVĂ s.f. (Mar.) Magazie, loc pe o navă unde este aşezată încărcătura. [< it. stiva].
(Dicţionar de neologisme)

STÍVĂ s. f. 1. magazie, loc pe o navă unde este aşezată încărcătura. 2. (mar.) cală. (< it. stiva)
(Marele dicţionar de neologisme)

stívă s. f., g.-d. art. stívei; pl. stíve
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
STÍVĂ s. v. cală, hambar.
(Dicţionar de sinonime)