stoic dex - definiţie, sinonime, conjugare

stoic

[Sinonime]
STÓIC, -Ă, stoici, -ce, adj., s.m. şi f. I. Adj. 1. Care aparţine stoicismului (1), privitor la stoicism. 2. Ferm, curajos, neclintit (în faţa vicisitudinilor vieţii). II. S.m. şi f. 1. Adept al stoicismului (1). 2. Om ferm, curajos, neclintit, plin de tărie sufletească (în faţa vicisitudinilor vieţii). [Pr.: -sto-ic] – Din fr. stoïque, lat. stoicus.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

STÓI//C1 ~că (~ci, ~ce) 1) Care ţine de stoicism; propriu stoicismului. 2) fig. Care suportă cu tărie vicisitudinile vieţii; dotat cu tărie sufletească. [Sil. sto-ic] /<lat. stoicus, fr. stoïque
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

STÓI//C2 ~ci m. 1) Adept al stoicismului. 2) Persoană care suportă cu tărie vicisitudinile vieţii; persoană dotată cu tărie sufletească. /<lat. stoicus, fr. stoïque
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

STÓIC, -Ă adj. 1. Care ţine de stoicism, care se referă la doctrina stoicilor. 2. Ferm, neclintit. // s.m. şi f. 1. Adept al stoicismului. 2. Om ferm, cu multă tărie sufletească. [Pron. sto-ic. / cf. fr. stoïque, lat. stoicus, gr. stoa – portic unde se adunau stoicii pentru discuţiile lor filozofice].
(Dicţionar de neologisme)

STÓIC, -Ă I. adj. 1. referitor la stoicism. o şcoală ~ă = şcoală filozofică întemeiată de Zenon în sec. IV a. Chr. în Grecia antică, care conţinea elemente materialiste în concepţia despre natură şi în teoria cunoaşterii, dar care în domeniul eticii se menţinea pe poziţii idealiste, propovăduind supunerea faţă de soartă. 2. ferm, neclintit. II. s. m. f. 1. adept al stoicismului. 2. om cu multă tărie sufletească. (< fr. stoïque, lat. stoicus)
(Marele dicţionar de neologisme)

stóic adj. m., s. m., pl. stóici; f. sg. stóică, pl. stóice
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
STÓIC adj., s. 1. adj. (înv.) stoicesc. (Filozofii ~.) 2. s. (înv.) stoician. (Un mare ~.)
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: st sto stoi

Cuvinte se termină cu literele: ic oic toic