strălucire dex - definiţie, sinonime, conjugare
STRĂLUCÍ, strălucesc, vb. IV. Intranz. 1. A luci puternic, a răspândi, a emite, a reflecta o lumină vie. ♦ A scânteia, a sclipi. ♦ P. anal. A părea că răspândeşte lumină datorită albeţii, curăţeniei. 2. Fig. (Despre oameni) A se remarca, a se distinge în mod deosebit, a face o puternică impresie (prin calităţile sale). – Stră + luci.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

STRĂLUCÍRE, (rar) străluciri, s.f. 1. Acţiunea de a străluci şi rezultatul ei; intensitatea unei lumini vii. ♦ Lumină vie reflectată; scânteiere, sclipire; spec. iluminare produsă de un astru. ♦ (Fiz.) Mărime care caracterizează un izvor de lumină, egală cu raportul dintre intensitatea luminoasă a izvorului şi proiecţia ariei sale pe direcţia de observaţie. 2. Fig. Fast, splendoare, frumuseţe. ♦ Mărire, glorie. – V. străluci.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A STRĂLÚC//I ~ésc intranz. 1) (despre aştri şi despre alte surse de lumină) A luci foarte puternic; a răspândi o lumină vie. 2) (despre lucruri) A reflecta o lumină puternică (venită de la alte corpuri). Podgoriile strălucesc la soare. 3) (despre lucruri) A părea că luminează (din cauza curăţeniei); a sclipi; a luci. 4) fig. (despre oameni) A produce impresie deosebită (prin calităţi sau fapte excepţionale). /stră- + a luci
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

STRĂLUCÍR//E ~i f. 1) v. A STRĂLUCI. 2) Lumină vie emanată de ceva. 3) fig. Totalitate de calităţi care impresionează, trezind respect şi admiraţie; aureolă. /v. a străluci
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

strălucí (-césc, -ít), vb. – A luci puternic, a sclipi, a scînteia. De la luci, cu pref. stră- (Puşcariu 988) sau dintr-un der. lat. de la lūcēre (*tralūcῑre, după Candrea-Dens., 1011; cf. REW 5136), cf. bell. straluce, rovign. stralusir, engad. stral’üzir, calabr. straluciri. – Der. străluc, s.m. (insectă, Cerambyx moschatus), deverbal; strălucit, adj. (ilustru, splendid); strălucitor, adj. (splendid, lucitor).
(Dicţionarul etimologic român)

strălucí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. strălucésc, imperf. 3 sg. străluceá; conj. prez. 3 sg. şi pl. străluceáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)

strălucíre s. f., g.-d. art. strălucírii; pl. strălucíri
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
STRĂLUCÍ vb. 1. v. lumina. 2. a lumina, (reg.) a răza, a zări. (Soarele ~.) 3. a bate, a luci, a lumina. (Luna ~ peste ramuri.) 4. v. sclipi. 5. v. luci. 6. a luci, a scânteia, a sclipi, a sticli, (rar) a strălumina. (Albe coifuri ~.) 7. a licări, a luci, a scăpăra, a scânteia, a sclipi, a sticli. (Ochii îi ~.) 8. (livr.) a bria, a eclata. (O persoană care ~ într-un anumit domeniu.)
(Dicţionar de sinonime)

STRĂLUCÍ vb. v. fulgera.
(Dicţionar de sinonime)

STRĂLUCÍRE s. 1. v. luminozitate. 2. lumină, (rar) străluminare, (înv. şi pop.) vedere, (înv. şi reg.) lume, (reg.) zare, (înv.) lucoare. (~ soarelui.) 3. (FIZ.) luminanţă. 4. v. lustru. 5. lucire, scânteiere, sclipire, sticlire, (rar) străluciu, străluminare, (înv.) lucoare, strălucoare. (~ diamantului.) 6. licărire, lucire, scăpărare, scânteiere, sclipire, sticlire. (O ~ ciudată a ochilor.) 7. v. frumuseţe. 8. v. fast. 9. bogăţie, fast, lux, pompă, splendoare. (~ ceremoniei.) 10. v. glorie.
(Dicţionar de sinonime)

STRĂLUCÍRE s. v. celebritate, faimă, glorie, prestigiu, renume, reputaţie.
(Dicţionar de sinonime)



Antonime:
Strălucireobscuritate
(Dicţionar de antonime)


Cuvinte care încep cu literele: st str stra stral stralu

Cuvinte se termină cu literele: re ire cire ucire lucire