strănutat dex - definiţie, sinonime, conjugare
STRĂNUTÁ, strănút, vb. I. Intranz. (Despre oameni şi unele animale) A elimina cu zgomot, pe nas sau pe gură, aerul din plămâni, printr-o mişcare bruscă şi involuntară a muşchilor expiratori. ♢ Praf de strănutat = substanţă medicamentoasă iritantă care provoacă strănutul. – Lat. sternutare.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

STRĂNUTÁT s.n. Acţiunea de a strănuta şi rezultatul ei; zgomot produs de cel care strănută; strănut, strănutare. – V. strănuta.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A STRĂNUTÁ strănút intranz. A elimina brusc şi cu zgomot, pe nas şi pe gură, aerul din plămâni printr-o contracţie involuntară a muşchilor expiratori. /<lat. sternutare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

STRĂNUTÁT n. v. STRĂNUT. /v. a strănuta
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

strănutá (-t, át), vb. – A elimina cu zgomot aerul din plămîni pe nas şi pe gură. – Var. stărnuta, strenuta. Mr. stărnut(are). Lat. sternūtāre (Meyer, Alb. St., IV, 120; Pascu, I, 161; REW 8250), cf. it. starnutare, (v. it. stranutare, sicil. stranutari, friul. stranudá), prov., cat., sp. estornudar, fr. éternuer. Lipseşte în Trans. de V (ALR, I, 78). – Der. strănut (var. strănutat, strănutătură), s.f. (acţiunea de a strănuta, zgomotul produs).
(Dicţionarul etimologic român)

strănutá vb., ind. prez. 1 sg. strănút, 3 sg. şi pl. strănútă
(Dicţionar ortografic al limbii române)

strănutát s. n., pl. strănutáturi
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
STRĂNUTÁ vb. (pop.) a străfiga, (reg.) a pârşni, (prin Ban.) a zdrăvăna. (E răcit şi ~.)
(Dicţionar de sinonime)

IARBĂ-DE-STRĂNUTÁT s. v. rotoţele-albe.
(Dicţionar de sinonime)

STRĂNUTÁT s. v. strănut.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: st str stra stran stranu

Cuvinte se termină cu literele: at tat utat nutat anutat