STRANGULÁ, strangulez, vb. I. 1. Tranz. şi refl. A (se) omorî prin sugrumare; a (se) sugruma, a (se) gâtui. 2. Tranz. A înăbuşi, a sufoca. 3. Tranz. A micşora lăţimea secţiunii de curgere a unui fluid într-o conductă, pe cursul unei ape etc. [Var.: ştrangulá vb. I] – Din lat. strangulare.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
STRANGULÁRE, strangulări, s.f. Acţiunea de a (se) strangula şi rezultatul ei; strangulaţie. ♦ (Med.; pop.) Ocluziune intestinală. [Var.: ştranguláre s.f.] – V. strangula.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
ŞTRANGULÁ vb. I v. strangula.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
ŞTRANGULÁRE s.f. v. strangulare.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
A STRANGUL//Á ~éz tranz. 1) A lipsi de respiraţie, strângând puternic de gât (până la asfixiere); a gâtui; a sugruma. 2) (despre haine, cingători etc.) A incomoda prin strângere; a sugruma. 3) fig. (căi de curgere a unui fluid) A îngusta pe o anumită porţiune; a gâtui; a sugruma. 4) fig. (acţiuni, manifestări etc.) A împiedica să se dezvolte sau a suprima printr-o constrângere; a sugruma. /<lat. strangulare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A SE STRANGUL//Á mă ~éz intranz. 1) A se lipsi de respiraţie prin strângere de gât; a se gâtui; a se sugruma. 2) (despre râuri, drumuri, conducte etc.) A deveni (mai) îngust pe unul din segmentele sale; a se sugruma. /<lat. strangulare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
strangulá (-léz, -át), vb. – A sugruma. Lat. strangulare (sec. XIX).
(Dicţionarul etimologic român)
STRANGULÁ vb. I. 1. tr., refl. A (se) sugruma, a (se) gâtui. 2. tr. A înăbuşi, a sufoca. 3. tr. A reduce diametrul unei conducte. [P.i. -lez. / < lat. strangulare].
(Dicţionar de neologisme)
STRANGULÁRE s.f. Acţiunea de a strangula şi rezultatul ei; gâtuire; strangulaţie. ♦ Zonă de reducere a secţiunii unui lichid aflat într-o conductă. [< strangula].
(Dicţionar de neologisme)
STRANGULÁ vb. I. tr., refl. a (se) sugruma, a (se) gâtui. II. tr. 1. a înăbuşi, a sufoca. ♢ (fig.) a împiedica exprimarea liberă, a suprima (libertăţile). 2. a reduce, pe o porţiune mică, diametrul unei conducte. (< lat. strangulare)
(Marele dicţionar de neologisme)
STRANGULÁRE s. f. 1. acţiunea de a strangula; gâtuire; strangulaţie. 2. zonă de reducere a secţiunii unui lichid aflat într-o conductă. ♢ îngustare a unui drum. (< strangula)
(Marele dicţionar de neologisme)
strangulá vb., ind. prez. 1 sg. stranguléz, 3 sg. şi pl. stranguleáză
(Dicţionar ortografic al limbii române)
stranguláre s. f., g.-d. art. strangulării; pl. strangulări
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
STRANGULÁ vb. 1. v. sugruma. 2. v. spânzura. 3. v. înăbuşi.
(Dicţionar de sinonime)
STRANGULÁRE s. 1. v. sugrumare. 2. v. spânzurare.
(Dicţionar de sinonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
STRANGULÁRE, strangulări, s.f. Acţiunea de a (se) strangula şi rezultatul ei; strangulaţie. ♦ (Med.; pop.) Ocluziune intestinală. [Var.: ştranguláre s.f.] – V. strangula.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
ŞTRANGULÁRE s.f. v. strangulare.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
A STRANGUL//Á ~éz tranz. 1) A lipsi de respiraţie, strângând puternic de gât (până la asfixiere); a gâtui; a sugruma. 2) (despre haine, cingători etc.) A incomoda prin strângere; a sugruma. 3) fig. (căi de curgere a unui fluid) A îngusta pe o anumită porţiune; a gâtui; a sugruma. 4) fig. (acţiuni, manifestări etc.) A împiedica să se dezvolte sau a suprima printr-o constrângere; a sugruma. /<lat. strangulare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A SE STRANGUL//Á mă ~éz intranz. 1) A se lipsi de respiraţie prin strângere de gât; a se gâtui; a se sugruma. 2) (despre râuri, drumuri, conducte etc.) A deveni (mai) îngust pe unul din segmentele sale; a se sugruma. /<lat. strangulare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
strangulá (-léz, -át), vb. – A sugruma. Lat. strangulare (sec. XIX).
(Dicţionarul etimologic român)
STRANGULÁ vb. I. 1. tr., refl. A (se) sugruma, a (se) gâtui. 2. tr. A înăbuşi, a sufoca. 3. tr. A reduce diametrul unei conducte. [P.i. -lez. / < lat. strangulare].
(Dicţionar de neologisme)
STRANGULÁRE s.f. Acţiunea de a strangula şi rezultatul ei; gâtuire; strangulaţie. ♦ Zonă de reducere a secţiunii unui lichid aflat într-o conductă. [< strangula].
(Dicţionar de neologisme)
STRANGULÁ vb. I. tr., refl. a (se) sugruma, a (se) gâtui. II. tr. 1. a înăbuşi, a sufoca. ♢ (fig.) a împiedica exprimarea liberă, a suprima (libertăţile). 2. a reduce, pe o porţiune mică, diametrul unei conducte. (< lat. strangulare)
(Marele dicţionar de neologisme)
STRANGULÁRE s. f. 1. acţiunea de a strangula; gâtuire; strangulaţie. 2. zonă de reducere a secţiunii unui lichid aflat într-o conductă. ♢ îngustare a unui drum. (< strangula)
(Marele dicţionar de neologisme)
strangulá vb., ind. prez. 1 sg. stranguléz, 3 sg. şi pl. stranguleáză
(Dicţionar ortografic al limbii române)
stranguláre s. f., g.-d. art. strangulării; pl. strangulări
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
STRANGULÁ vb. 1. v. sugruma. 2. v. spânzura. 3. v. înăbuşi.
(Dicţionar de sinonime)
STRANGULÁRE s. 1. v. sugrumare. 2. v. spânzurare.
(Dicţionar de sinonime)