streche dex - definiţie, sinonime, conjugare
STRÉCHE, streche, s.f. Nume dat mai multor specii de insecte foarte vătămătoare pentru animalele domestice: a) (şi în sintagma strechea vitelor) insectă de mărimea unei albine, cu corpul păros, negru sclipitor, ale cărei larve trăiesc ca paraziţi sub pielea vitelor cornute mari, hrănindu-se cu sângele lor (Hypoderma bovis); b) (şi în sintagma strechea oilor) insectă mare de culoare brună-cenuşie, păroasă, care îşi depune larvele în nările oilor, de unde ajung în sinusurile frunţii, producând moartea animalelor (Oestrus ovis); c) (şi în sintagma strechea cailor) insectă mare de culoare galbenă-brună, păroasă, care îşi depune ouăle pe corpul sau pe coama cailor, de unde larvele ajung în intestin (Gastrophilus equi); d) insectă cu abdomenul oval, cu picioarele păroase, care îşi depune ouăle pe părul căprioarelor şi al cerbilor (Hypoderma diana şi actaeon). ♦ Nelinişte, spaimă provocată animalelor de insectele descrise mai sus. ♢ Expr. A da strechea în cineva ori a-l lovi (sau a-l apuca) pe cineva strechea = a) (despre animale) a fi atacat de streche; a da semne de nelinişte; (în special) a fugi orbeşte, fără motiv aparent; b) (despre oameni) a se purta ciudat; (în special) a se agita fără motiv, a fi plin de neastâmpăr. ♦ Furie subită, acces de nebunie. – Din bg. străk.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

STRECHEÁ, strechez, vb. I. Intranz. (Despre animale) A porni în goană, speriat (sau ca speriat) de streche; fig. (despre oameni) a se purta ciudat, a da semne de alienaţie; a înnebuni. – Din streche.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

STRÉCH//E ~ f. 1) Insectă hematofagă, de talie medie sau mare, păroasă, care înţeapă vitele cornute şi caii, sugându-le sângele. ~ea vitelor. 2) Spaimă, nelinişte provocată animalelor de aceste insecte. ♢ A fugi ca de ~ a fugi de ceva ca de un lucru înspăimântător. A apuca ~ea pe cineva (sau a da ~ea în cineva) a) a deveni (brusc) foarte agitat, ca urmare a reacţiei la înţepătura strechei; b) a se purta straniu; a deveni expansiv (fără motiv aparent). 3) Acces de furie, de isterie. [G.-D. strechei] /<sl. strĕku
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A STRECHEÁ pers. 3 ~ză intranz. 1) (despre animale) A fugi înţepat sau ca înţepat de streche. 2) fig. pop. A se comporta în mod straniu, neobişnuit. 3) fig. A da semne de nebunie. /Din streche
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

stréche (-chi), s.f. – 1. Varietate de tăun (Hypoderma bovis, Oestrus ovis). – 2. Nebunie, aiureală. – Megl. streaclă. Lat. *oestrĭcŭlusoestrus (Giuglea, Dacor., II, 824; REW 6040a; Rosetti, I, 171). – Der. din sl. strĕkati „a înţepa”, strĕkŭ „ţînţar”, cf. sb. strk „tăun” (Miklosich, Slaw. Elem., 47; Cihac, II, 373; Conev 52), eventual prin intermediul unui sl. strĕklja (Tiktin; Candrea), nu pare posibil, căci în rom. grupul cl este în mod sigur primitiv (cf. megl.) şi că numai elementele lat. prezintă trecerea lui clchi. – Der. strechia, vb. (a fugi, a porni în goană, despre animalele înţepate de tăuni; a fugi, a înnebuni).
(Dicţionarul etimologic român)

stréche s. f., g.-d. art. stréchei; pl. stréche
(Dicţionar ortografic al limbii române)

strecheá vb., ind. prez. 1 sg. strechéz, 3 sg. şi pl. strecheáză
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
STRECHEA-CÁILOR s. v. musca-calului.
(Dicţionar de sinonime)

STRÉCHE s. (ENTOM.) 1. (Hypoderma bovis) (reg.) bâză, bâzdară, boanză, bonzar, bonză, sclepţ, musca-boului, muscă-de-bâzai, muscă-de-bâzăit, muscă-de-bâzdărit, muscă-de-marhă. 2. (Oestrus ovis) (reg.) muşiţă, (înv., în Transilv.) sclepţ.
(Dicţionar de sinonime)

STRÉCHE s. v. tăun.
(Dicţionar de sinonime)

STRECHEÁ vb. (MED. VET.) (reg.) a bâzdări. (O vită care a ~.)
(Dicţionar de sinonime)

STRECHEÁ vb. v. aliena, înnebuni, sminti, ţicni.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: st str stre strec strech

Cuvinte se termină cu literele: he che eche reche treche