strigat dex - definiţie, sinonime, conjugare
STRIGÁ, strig, vb. I. I. Intranz. 1. A scoate sunete puternice, ţipete; a răcni. ♦ A semnaliza ceva prin ţipete; a cere ajutor prin ţipete. 2. (Despre animale şi păsări) A scoate sunete sau zgomote caracteristice speciei. II. 1. Tranz. A spune, a enunţa ceva cu glas puternic; a-şi exprima cu glas puternic voinţa. ♦ Intranz. A se văicări, a se jeli, a se plânge cu glas tare. ♦ A cere ceva cu glas tare, a reclama ceva impetuos; a pretinde, a porunci. 2. Intranz. A se răsti la cineva, a-i adresa cuiva vorbe aspre; a-i vorbi cuiva tare şi cu duşmănie. 3. Tranz. A chema (pe cineva) cu glas tare să vină, să asculte etc. (spunându-i numele). ♢ Expr. A striga catalogul = a face apelul nominal al elevilor sau studenţilor. ♦ (Înv.) A chema la armată; a mobiliza. 4. Tranz. A face cunoscut ceva (anunţând, vestind cu glas tare). 5. Tranz. A se adresa cuiva cu un epitet, a denumi pe cineva; a porecli. ♦ Tranz. impers. A purta numele..., a se numi, a se chema... 6. Intranz. A spune strigături la joc; a conduce jocul prin strigăte şi chiuituri. – Lat. *strigare (< strix, -gis „bufniţă”).
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

STRIGÁT s.n. 1. Faptul de a striga.Strigatul catalogului = apelul nominal al elevilor, studenţilor etc. 2. Rostire de strigături la jocurile ţărăneşti. – V. striga.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

STRÍGĂT, strigăte, s.n. 1. Cuvânt, şir de sunete emise de cineva cu voce ridicată; ţipăt, strigare. ♦ Invocare. 2. Anunţare, semnalizare (cu voce puternică); comandă. 3. Sunet, şir de sunete sau zgomot caracteristic scos de un animal sau de o pasăre. 4. Zgomot, larmă de voci; vociferare. ♦ Exclamaţie de protest. 5. Chemare cu voce tare (cu rostirea numelui celui chemat). 6. Strigătură. – Striga + suf. -ăt.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A STRIGÁ strig 1. intranz. 1) (despre oameni) A produce sunete puternice şi stridente (de mânie, de groază sau de durere); a scoate strigăte; a ţipa; a răcni. 2) A face gălăgie; a strica liniştea. 3) A vorbi pe un ton ridicat; a-şi manifesta enervarea, nemulţumirea sau mânia prin vorbe răstite; a ţipa; a răcni. 4) A rosti cu glas tare strigături (în timpul jocului). 5) (despre animale, păsări) A scoate sunete puternice caracteristice speciei; a răcni; a ţipa. 2. tranz. 1) A spune cu glas tare. ~ un nume. 2) A chema să vină (rostind numele celui chemat). ~ pe nume. /<lat. strigare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

STRÍGĂT ~e n. 1) Sunet puternic (scos de om sau de unele animale); ţipăt; răcnet. 2) Semnal emis cu voce tare. 3) rar v. STRIGĂTURĂ. /a striga + suf. ~ăt
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

strigá (-g, -at), vb. – 1. A ţipa, a răcni. – 2. A chema. – 3. A recita strigături. – Megl. strig(are). Probabil der. lat. *strigāre „a ţipa ca o cucuvea”, de la strix, cf. numele său fr. chat-huant, din huer „a striga” (Meyer, IF, VI, 120; Densusianu, Rom., XXXIII, 286; Meyer., Alb. St., IV, 73; Tiktin; Puşcariu 1657; REW 8319; cf. Graur, Rom., LIV, 507). – Der. din lat. *stridŭlāre (Pascu, I, 161; Pascu, Arch. Rom., VI, 265) este mai îndoielnică; şi din cea lat. *exquiritāre (Cihac, I, 266; Koerting 3478) nu pare posibilă. Der. strigăt, s.n. (ţipăt; chemare; sunete emise de animale); strigător, adj. (care strigă; care se remarcă; crainic, vestitor); strigătură, s.f. (strofă satirică care se strigă în timpul jocurilor populare); trigare, s.f. (înv., vînzare prin licitaţie).
(Dicţionarul etimologic român)

STRÍGA s. f. 1. vampir imaginat ca o femeie care chinuieşte copiii, ia mana de la vaci etc. 2. pasăre răpitoare de noapte, galben-roşcată şi cu pete brune, care se hrăneşte cu şoareci. 3. fluture cap-de-mort. (< fr. strige, lat. striga)
(Marele dicţionar de neologisme)

strigá vb., ind. prez. 1 sg. strig, 3 sg. şi pl. strígă; perf. s. 1 sg. strigái, 1 pl. strigárăm
(Dicţionar ortografic al limbii române)

strigát s. n.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

strígăt s. n., pl. strígăte
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
STRIGÁ vb. 1. a ţipa, a urla, a zbiera, (înv. şi reg.) a toi, (înv.) a chema. (~ cât îl ţinea gura.) 2. a răcni, a ţipa, a urla, a zbiera, (reg.) a ţivli, (Transilv.) a puhăi, (Transilv. şi Maram.) a ţipoti, (fam. fig.) a se sparge. (~ de durere.) 3. v. vocifera. 4. v. răsti. 5. v. chiui. 6. v. exclama.
(Dicţionar de sinonime)

STRIGÁ vb. v. cere, chema, înscăuna, întrona, învesti, numi, pretinde, proclama, pune, reclama, revendica, unge.
(Dicţionar de sinonime)

STRÍGĂT s. 1. ţipăt, urlet, zbieret, (înv.) chemare, vreavă. (Încetează cu ~ ele!) 2. răcnet, ţipăt, urlet, zbierătură, zbieret, (rar) strigare, strigătură, ţipătură, (înv. şi reg.) răcnitură. (~ de durere; ce sunt ~ele astea?) 3. v. chiot. 4. v. exclamaţie.
(Dicţionar de sinonime)

STRÍGĂT s. v. chiuit, chiuitură, strigătură.
(Dicţionar de sinonime)



Antonime:
A striga ≠ a şopti
(Dicţionar de antonime)

Strigăt ≠ şoaptă, tăcere
(Dicţionar de antonime)


Cuvinte care încep cu literele: st str stri strig striga

Cuvinte se termină cu literele: at gat igat rigat trigat