structurilor
[Sinonime]
STRUCTÚRĂ, structuri, s.f. I. 1. Mod de organizare internă, de alcătuire a unui corp, a unui sistem; mod de asociere a componenţilor unui corp sau a unui întreg organizat, caracterizat prin forma şi dimensiunile fiecărui element component, cum şi prin aranjarea lor unul faţă de celălalt. ♦ Spec. Dispoziţie a atomilor în molecula unei substanţe. ♦ Spec. Mod de grupare a moleculelor într-un corp sau într-o substanţă minerală. 2. Mod de aşezare şi asamblare a părţilor corpului omenesc, ale corpului anumalelor, ale plantelor sau ale ţesuturilor lor. ♦ (Psih.) Factură, alcătuire, conformaţie. 3. Mod de construire a unui edificiu, a unui pod etc. 4. Mod de alcătuire a unei opere literare, muzicale etc. 5. Mod specific de organizare a elementelor constitutive ale unei limbi. II. Mod de organizare, de întocmire a societăţii din punct de vedere economic, social-politic şi cultural; orânduire. ♦ Mod de organizare a unei ramuri de producţie, a unui domeniu de activitate, a unei instituţii, organizaţii etc. – Din fr. structure, lat. structura.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
STRUCTÚR//Ă ~i f. 1) Mod de organizare internă a elementelor sau a părţilor care constituie un ansamblu concret sau abstract; constituţie; factură; component; compoziţie. 2) Ansamblu de relaţii dintre elementele unui sistem; reţea de relaţii. [G.-D. structurii] /<lat. structura, fr. structure
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
STRUCTÚRĂ s.f. I. 1. Fel de construcţie (la un edificiu, la un pod etc.). 2. Mod de organizare internă, de alcătuire a unui corp. ♦ Dispoziţie relativă a atomilor în molecula unei substanţe. ♦ Modul de grupare a moleculelor într-o substanţă minerală. 3. Modul de aşezare între ele a părţilor corpului animal sau vegetal ori ale ţesuturilor. ♦ (Psih.) Conformaţie, factură, formaţie. 4. Fel de alcătuire a unei compoziţii, a unei opere literare. ♦ Structură gramaticală = mod specific fiecărei limbi de a organiza cuvintele în propoziţii şi fraze. II. Mod de organizare a societăţii din punct de vedere economic, social, politic şi cultural; orânduire. ♦ Mod de organizare a oricărei ramuri de producţie. [Cf. fr. structure, lat. structura < struere – a clădi].
(Dicţionar de neologisme)
STRUCTÚRĂ s. f. I. 1. ansamblu de elemente de construcţie solidarizate între ele, care preia toate sarcinile la care este supus acesta şi le transmite la fundaţie. 2. mod de alcătuire internă a unui corp, a unui sistem. ♢ dispoziţie relativă a atomilor în molecula unei substanţe. ♢ mod de grupare a moleculelor într-o substanţă minerală. 3. mod de aşezare a părţilor corpului animal sau vegetal ori ale ţesuturilor. ♢ (psih.) conformaţie, factură, formaţie. 4. fel de alcătuire a unei compoziţii, a unei opere literare. o ~ gramaticală = mod specific fiecărei limbi de a organiza cuvintele în propoziţii şi fraze. II. mod de organizare a societăţii din punct de vedere economic, social, politic şi cultural; orânduire. ♢ mod de organizare a oricărei ramuri de producţie. (< fr. structure, lat. structura)
(Marele dicţionar de neologisme)
structúră s. f., g.-d. art. structúrii; pl. structúri
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
STRUCTÚRĂ s. 1. v. organizare. 2. grupare. (~ moleculelor într-un corp.) 3. osatură, schelet. (~ de rezistenţă a unei construcţii.) 4. sistem. 5. v. al-cătuire. 6. alcătuire, compoziţie, economie, organizare, organizaţie, (rar) substanţă, (fig.) urzeală. (Care este ~ lucrării?) 7. v. componenţă. 8. v. configuraţie. 9. (GEOL.) structură geologică = geotectonică, tectonică; structură sticloasă v. structură vitroasă; structură vitroasă v. structură sticloasă. 10. v. conformaţie. 11. v. fire. 12. structură economică v. bază economică.
(Dicţionar de sinonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
STRUCTÚR//Ă ~i f. 1) Mod de organizare internă a elementelor sau a părţilor care constituie un ansamblu concret sau abstract; constituţie; factură; component; compoziţie. 2) Ansamblu de relaţii dintre elementele unui sistem; reţea de relaţii. [G.-D. structurii] /<lat. structura, fr. structure
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
(Dicţionar de neologisme)
STRUCTÚRĂ s. f. I. 1. ansamblu de elemente de construcţie solidarizate între ele, care preia toate sarcinile la care este supus acesta şi le transmite la fundaţie. 2. mod de alcătuire internă a unui corp, a unui sistem. ♢ dispoziţie relativă a atomilor în molecula unei substanţe. ♢ mod de grupare a moleculelor într-o substanţă minerală. 3. mod de aşezare a părţilor corpului animal sau vegetal ori ale ţesuturilor. ♢ (psih.) conformaţie, factură, formaţie. 4. fel de alcătuire a unei compoziţii, a unei opere literare. o ~ gramaticală = mod specific fiecărei limbi de a organiza cuvintele în propoziţii şi fraze. II. mod de organizare a societăţii din punct de vedere economic, social, politic şi cultural; orânduire. ♢ mod de organizare a oricărei ramuri de producţie. (< fr. structure, lat. structura)
(Marele dicţionar de neologisme)
structúră s. f., g.-d. art. structúrii; pl. structúri
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
STRUCTÚRĂ s. 1. v. organizare. 2. grupare. (~ moleculelor într-un corp.) 3. osatură, schelet. (~ de rezistenţă a unei construcţii.) 4. sistem. 5. v. al-cătuire. 6. alcătuire, compoziţie, economie, organizare, organizaţie, (rar) substanţă, (fig.) urzeală. (Care este ~ lucrării?) 7. v. componenţă. 8. v. configuraţie. 9. (GEOL.) structură geologică = geotectonică, tectonică; structură sticloasă v. structură vitroasă; structură vitroasă v. structură sticloasă. 10. v. conformaţie. 11. v. fire. 12. structură economică v. bază economică.
(Dicţionar de sinonime)