STRUJÍ, strujesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A curăţa pene, ramuri, ştiuleţi de porumb etc. de părţile nefolositoare, smulgându-le şi îndepărtând aceste părţi; a smulge anumite părţi folositoare pentru a le utiliza. 2. A ciopli un material cu cuţitul, cu dalta, cu rindeaua; p. ext. a prelucra la strung, a strunji. – Din sl. stružiti.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
STRUJÍT s.n. (Reg.) Strujire. – V. struji.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
A STRUJ//Í ~ésc tranz. 1) (obiecte de lemn sau de metal) A ciopli cu ajutorul unei unelte (daltă, cuţit, bardă etc.). 2) (obiecte) A curăţa de înveliş (coajă, piele, pănuşi etc.). ~ un băţ. /<sl. stružiti
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
strují (-jésc, -ít), vb. – 1. (Înv.) A rade, a răzui. – 2. A ciopli, a tăia, a dăltui. – 3. A strunji. – 4. A dezghioca. – Megl. strujǫs, strujiri. Sl. stružiti „a răzui” (Tiktin; Conev 76), cf. bg. stražă, rus. stružitĭ. – Der. struj, s.n. (Mold., rosătură la copitele cailor); strujan, s.m. (cocean de porumb), pe care Conev 51 îl derivă din sl. struženŭ; strujea, s.f. (aşchie); strujitură, s.f. (obiect răzuit sau dezghiocat, talaş, şpan); strujac s.n. (Trans. de N, saltea); strujniţă, s.f. (rindea, cuţitoi; strungul rotarului), din sb. stružnica; nestrunjit, adj. (brut). – Din rom. provine mag. sztruzsál (Edelspacher 22). Cf. strung.
(Dicţionarul etimologic român)
strují (a curăţa, a ciopli) vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. strujésc, imperf. 3 sg. strujeá; conj. prez. 3 sg. şi pl. strujeáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)
strujít s. n.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
STRUJÍ vb. 1. v. strunji. 2. v. ciopli.
(Dicţionar de sinonime)
STRUJÍT adj. v. strunjit.
(Dicţionar de sinonime)
STRUJÍT s. 1. v. strunjire. 2. cioplire.
(Dicţionar de sinonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
STRUJÍT s.n. (Reg.) Strujire. – V. struji.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
strují (-jésc, -ít), vb. – 1. (Înv.) A rade, a răzui. – 2. A ciopli, a tăia, a dăltui. – 3. A strunji. – 4. A dezghioca. – Megl. strujǫs, strujiri. Sl. stružiti „a răzui” (Tiktin; Conev 76), cf. bg. stražă, rus. stružitĭ. – Der. struj, s.n. (Mold., rosătură la copitele cailor); strujan, s.m. (cocean de porumb), pe care Conev 51 îl derivă din sl. struženŭ; strujea, s.f. (aşchie); strujitură, s.f. (obiect răzuit sau dezghiocat, talaş, şpan); strujac s.n. (Trans. de N, saltea); strujniţă, s.f. (rindea, cuţitoi; strungul rotarului), din sb. stružnica; nestrunjit, adj. (brut). – Din rom. provine mag. sztruzsál (Edelspacher 22). Cf. strung.
(Dicţionarul etimologic român)
strují (a curăţa, a ciopli) vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. strujésc, imperf. 3 sg. strujeá; conj. prez. 3 sg. şi pl. strujeáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)
strujít s. n.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
STRUJÍ vb. 1. v. strunji. 2. v. ciopli.
(Dicţionar de sinonime)
STRUJÍT adj. v. strunjit.
(Dicţionar de sinonime)
STRUJÍT s. 1. v. strunjire. 2. cioplire.
(Dicţionar de sinonime)