strujit

STRUJÍ, strujesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A curăţa pene, ramuri, ştiuleţi de porumb etc. de părţile nefolositoare, smulgându-le şi îndepărtând aceste părţi; a smulge anumite părţi folositoare pentru a le utiliza. 2. A ciopli un material cu cuţitul, cu dalta, cu rindeaua; p. ext. a prelucra la strung, a strunji. – Din sl. stružiti.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

STRUJÍT s.n. (Reg.) Strujire. – V. struji.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A STRUJ//Í ~ésc tranz. 1) (obiecte de lemn sau de metal) A ciopli cu ajutorul unei unelte (daltă, cuţit, bardă etc.). 2) (obiecte) A curăţa de înveliş (coajă, piele, pănuşi etc.). ~ un băţ. /<sl. stružiti
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

strují (-jésc, -ít), vb. – 1. (Înv.) A rade, a răzui. – 2. A ciopli, a tăia, a dăltui. – 3. A strunji. – 4. A dezghioca. – Megl. strujǫs, strujiri. Sl. stružiti „a răzui” (Tiktin; Conev 76), cf. bg. stražă, rus. stružitĭ. – Der. struj, s.n. (Mold., rosătură la copitele cailor); strujan, s.m. (cocean de porumb), pe care Conev 51 îl derivă din sl. struženŭ; strujea, s.f. (aşchie); strujitură, s.f. (obiect răzuit sau dezghiocat, talaş, şpan); strujac s.n. (Trans. de N, saltea); strujniţă, s.f. (rindea, cuţitoi; strungul rotarului), din sb. stružnica; nestrunjit, adj. (brut). – Din rom. provine mag. sztruzsál (Edelspacher 22). Cf. strung.
(Dicţionarul etimologic român)

strují (a curăţa, a ciopli) vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. strujésc, imperf. 3 sg. strujeá; conj. prez. 3 sg. şi pl. strujeáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)

strujít s. n.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
STRUJÍ vb. 1. v. strunji. 2. v. ciopli.
(Dicţionar de sinonime)

STRUJÍT adj. v. strunjit.
(Dicţionar de sinonime)

STRUJÍT s. 1. v. strunjire. 2. cioplire.
(Dicţionar de sinonime)