strungă dex - definiţie, sinonime, conjugare

strungă

[Sinonime]
STRÚNGĂ, strungi, s.f. 1. Loc îngrădit la stână, unde se mulg oile; p. restr. deschizătură, portiţă îngustă făcută în acest loc, prin care trec oile una câte una la muls. ♦ P. gener. Loc îngust de trecere. ♦ (Pop) Trecătoare îngustă (între munţi); defileu, strâmtoare. 2. (Pop) Strungăreaţă (1). – Cf. alb. s h t r u n g ë.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

STRÚN//GĂ ~gi f. 1) Loc (la o stână) pe unde trec oile câte una pentru a fi mulse. 2) Trecătoare îngustă în munţi; strâmtoare. 3) v. STRUNGĂREAŢĂ. /Cuv. autoht.
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

strúngă (-gi), s.f. – 1. Deschizătură de ieşire din ţarcul oilor, portiţă prin care poate trece numai o oaie. – 2. Ţarc, ocol la oi. – 3. Defileu, chei. – 4. Gaură, deschizătură. – 5. Strungăreaţă. – Mr., megl. strungă. De la strung, în sensul de „dispozitiv care execută frecare”, fiindcă strungă face ca oile să treacă frecînd stîlpul portiţei sau pe ciobanul care aşteaptă lîngă el. Pentru semantism, cf. sp. torno „instrument care face să treacă obiectele printr-un spaţiu închis”, chiar dacă nucleul semantic al sp. este diferit. Sensul lui strung şi strungă este acelaşi de „lucru care roade” şi este natural, dacă ne gîndimsursa comună este sl. strugati „a răzui”, cf. struji. Totuşi pentru acest cuvînt s-au propus etimoane foarte diferite. Din a strînge „a închide” (Miklosich, Slaw. Elem., 47), dificil fonetic. – Din alb. strungë (Miklosich, Slaw. Elem. im Magyar, 35) e acelaşi lucru, deşi alb., în opinia lui Miklosich, depinde de stragoń ‹ lat. stringĕre. Dintr-o rădăcină indoeurop. *strng- (Jokl, Sb. Wien, CLXVIII , I, 89; Barič, Albanorum St., I, 105); dintr-o rădăcină *sru- „a fugi” (Philippide, II, 735); din gr. στενυγά „îngustime” (Diculescu 198) sau *στρόγγα (Drăganu, Romînii în veac. IX-XIV, 60; cf. Tamás, Archiv. Europ. Centro-Orient, II, 269); dintr-o rădăcină tracică *struma „curgătoare” (Pascu, I, 191); cf. Scriban; din lat. ruga contaminat cu v. germ. stranga (Giuglea, Dacor., II, 340-3). În general se admite că este cuvînt foarte vechi şi că în rom. s-a răspîndit în alte idiomuri balcanice şi orientale, cf. Tiktin şi Candrea, şi Rosetti, II, 122. Uz general (ALR, I, 31). Der. strungar, s.m. (cioban care mînă oile prin strungă); strungăreaţă, s.f. (răritură la dinţă; ciubăr de muls oile). Din rom. provin negreşit toate formele cu infixul n, ca ngr. στρούγγα (Meyer, Neugr. St., II, 79; Murnu, Lehnw., 43), alb. strungë (Meyer 418), ceh., slov., rut. strunga, pol. strąga, mag. ezstrenga (Candrea, Elementele, 401), ven. strunga (Tiktin). Formele fără infix nazal (bg. străga, sb. straga) pot proveni şi ele dintr-o formă anterioară nazalizării, cf. strug faţă de strung, sau din sl.
(Dicţionarul etimologic român)

strúngă s. f., g.-d. art. strúngii; pl. strungi
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
STRÚNGĂ s. (pop.) spătar, (prin Transilv., Maram. şi Ban.) staul. (~ la stână.)
(Dicţionar de sinonime)

STRÚNGĂ s. v. chei, defileu, lătunoaie, pas, răritură, strâmtoare, strungăreaţă, trecătoare.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: st str stru strun strung

Cuvinte se termină cu literele: ga nga unga runga trunga