străfige

străfíge (-g, -?), vb. – A strănuta. Origine necunoscută. (ALR, I, 78) şi după Scriban, în Banat şi Mold.
(Dicţionarul etimologic român)

străfigá¹, străfig, vb. I (reg.) 1. a strănută. 2. a sughiţa. 3. (despre cai) a forăi; a necheza. 4. a scuipa.
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)

străfigá², străfíg, vb. I (reg.) a străpunge, a pătrunde, a răzbate, a răzbi, a penetra.
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)

---

Sinonime:
STRĂFIGÁ vb. v. necheza, râncheza, strănuta.
(Dicţionar de sinonime)