STRĂFULGERÁ, pers. 3 străfúlgeră, vb. I. 1. Intranz. A luci, a sclipi (ca un fulger). 2. Intranz. Fig. (Despre un gând, o idee) A-i veni cuiva pe neaşteptate sau a-i trece deodată (ca un fulger) prin minte. 3. Tranz. A lovi pe cineva sau ceva pe neaşteptate. 4. Tranz. Fig. A străbate cu mare iuţeală. – Stră- + fulgera.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
STRĂFULGERÁRE, străfulgerări, s.f. Faptul de a străfulgera. – V. străfulgera.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
A STRĂFULGER//Á străfúlgeră 1. tranz. 1) A străbate repede şi pe neaşteptate (ca fulgerul). Pasărea străfulgeră văzduhul. 2) (gânduri, idei etc.) A trece repede prin minte. L-a ~at un gând. 2. intranz. (despre lumini) A luci ca un fulger; a scăpăra. /stră- + a fulgera
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
străfulgerá vb., ind. prez. 1 sg. străfúlger, 3 sg. şi pl. străfúlgeră
(Dicţionar ortografic al limbii române)
străfulgeráre s. f., g.-d. art. străfulgerării; pl. străfulgerări
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
STRĂFULGERÁ vb. v. sclipi.
(Dicţionar de sinonime)
STRĂFULGERÁRE s. v. sclipire.
(Dicţionar de sinonime)
STRĂFULGERÁRE s. v. fulger.
(Dicţionar de sinonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
STRĂFULGERÁRE, străfulgerări, s.f. Faptul de a străfulgera. – V. străfulgera.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
străfulgerá vb., ind. prez. 1 sg. străfúlger, 3 sg. şi pl. străfúlgeră
(Dicţionar ortografic al limbii române)
străfulgeráre s. f., g.-d. art. străfulgerării; pl. străfulgerări
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
STRĂFULGERÁ vb. v. sclipi.
(Dicţionar de sinonime)
STRĂFULGERÁRE s. v. sclipire.
(Dicţionar de sinonime)
STRĂFULGERÁRE s. v. fulger.
(Dicţionar de sinonime)