STÂNG, -Ă, stângi, adj. 1. (Despre părţi sau organe ale corpului) Aşezat în partea corpului în care se află inima. ♦ (Substantivat) a) (La m. sg. art.) Piciorul stâng (1). b) (La f. sg. art.) Mâna stângă (1). 2. Care se află de partea sau în direcţia mâinii stângi (1) (când cineva stă cu faţa în direcţia în care este orientat un lucru sau o fiinţă). ♦ (Substantivat, f. sg. art.) Partea sau direcţia stângă. (2). ♢ Expr. A ţine stânga = a merge pe partea stângă a unui drum. (Fam.) A trage (sau a da, a face) la stânga = a fura. 3. Care reprezintă gruparea radicală a unui partid, a unei adunări, a unei organizaţii politice; care se alătură unei astfel de grupări. ♦ (Substantivat, f. art.) Aripa radicală a unui partid, a unei şcoli filozofice etc. ♢ Loc. adj. De stânga = partizan al unei politici radicale. – Lat. *stancus (= stanticus) „obosit”.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
ŞTÁNGĂ, ştăngi, s.f. (Pop.) Bară de fier; drug, rangă. – Din germ. Stange.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
STÂN//G ~gă (~gi) şi substantival 1) (despre unele organe sau despre părţi ale corpului) Care este situat în partea unde se află inima. Ochiul ~. Mâna ~gă. ♢ Nu ştie ~ga ce face dreapta se spune pentru a indica o totală lipsă de coordonare. A călca cu ~gul a) a începe în mod greşit ceva; b) a fi prost dispus. 2) Care se află în direcţia mâinii din această parte. Aripa ~gă a clădirii. ♢ Din ~ga din direcţia mâinii stângi. A ţine ~ga a merge pe partea stângă a unui drum. (La) ~ga împrejur formulă prin care se comandă cuiva o întoarcere de 180° spre stânga. A face ~ga împrejur a se întoarce şi a pleca (înapoi de unde a venit). 3) (despre grupări politice, partide, curente etc.) Care, din punct de vedere politic, este radical sau mai radical decât alţii. Aripa ~gă a parlamentului. /<lat. stancus
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
ŞTÁNGĂ ştăngi f. pop. Bară de fier teşită la un capăt şi folosită la ridicarea sau la de-plasarea unor corpuri grele; rangă. /<germ. Stange
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
stîng (-gă), adj. – În partea unde se află inima. – Mr. (a)stînga, megl. stǫng. Lat. *stancus „obosit”, cf. it. stanco „obosit” (Battisti, V, 3617), v. it. mano stanca „mîna stîngă” (Tiktin; REW 8225; Kisch, Dacor., IV, 774-76; Candrea), alb. štenk. – Der. stîngaci, adj. (care scrie sau lucrează cu mîna stîngă; greoi, neîndemînatic); stîngăcie, s.f. (calitatea de a fi stîngaci; neîndemînare).
(Dicţionarul etimologic român)
stángă (-ắngi), s.f. – Bară de fier. Germ. Stange (Iordan, Dift., 87).
(Dicţionarul etimologic român)
a călca cu stângul expr. a începe prost o acţiune. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)
de-a stânga loc. adv.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
stâng adj. m., f. stângă; pl. m. şi f. stângi
(Dicţionar ortografic al limbii române)
ştángă s. f., g.-d. art. ştăngii; pl. ştăngi
(Dicţionar ortografic al limbii române)
ştángă, ştăngi, s.f. (pop.) 1. bară de metal; drug, rangă. 2. (reg.) fusul valului de la moara cu apă. 3. (reg.) bară de lemn care transmite mişcarea de la roată la pânza joagărului.
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)
Sinonime:
ŞTÁNGĂ s. v. rangă.
(Dicţionar de sinonime)
Antonime:
Stâng ≠ drept
(Dicţionar de antonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
ŞTÁNGĂ, ştăngi, s.f. (Pop.) Bară de fier; drug, rangă. – Din germ. Stange.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
ŞTÁNGĂ ştăngi f. pop. Bară de fier teşită la un capăt şi folosită la ridicarea sau la de-plasarea unor corpuri grele; rangă. /<germ. Stange
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
stîng (-gă), adj. – În partea unde se află inima. – Mr. (a)stînga, megl. stǫng. Lat. *stancus „obosit”, cf. it. stanco „obosit” (Battisti, V, 3617), v. it. mano stanca „mîna stîngă” (Tiktin; REW 8225; Kisch, Dacor., IV, 774-76; Candrea), alb. štenk. – Der. stîngaci, adj. (care scrie sau lucrează cu mîna stîngă; greoi, neîndemînatic); stîngăcie, s.f. (calitatea de a fi stîngaci; neîndemînare).
(Dicţionarul etimologic român)
stángă (-ắngi), s.f. – Bară de fier. Germ. Stange (Iordan, Dift., 87).
(Dicţionarul etimologic român)
a călca cu stângul expr. a începe prost o acţiune. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)
de-a stânga loc. adv.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
stâng adj. m., f. stângă; pl. m. şi f. stângi
(Dicţionar ortografic al limbii române)
ştángă s. f., g.-d. art. ştăngii; pl. ştăngi
(Dicţionar ortografic al limbii române)
ştángă, ştăngi, s.f. (pop.) 1. bară de metal; drug, rangă. 2. (reg.) fusul valului de la moara cu apă. 3. (reg.) bară de lemn care transmite mişcarea de la roată la pânza joagărului.
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)
Sinonime:
ŞTÁNGĂ s. v. rangă.
(Dicţionar de sinonime)
Antonime:
Stâng ≠ drept
(Dicţionar de antonime)