substanță dex - definiţie, sinonime, conjugare

substanță

[Sinonime]
SUBSTÁNŢĂ, substanţe, s.f. 1. Corp (omogen) alcătuit din atomi şi din molecule (formate din aceleaşi elemente) şi care posedă o anumită formă, culoare, miros, gust etc. ♢ Substanţă de contrast = substanţă chimică utilizată la examenele radiologice, opacă la razele Roentgen. 2. (Anat.; în sintagmele) Substanţă albă = parte a sistemului nervos central formată din fibrele celulelor nervoase. Substanţă cenuşie = parte a sistemului nervos central formată din corpurile celulelor nervoase. 3. Categorie filozofică care desemnează fie esenţa comună şi stabilă a tuturor lucrurilor, fie ceea ce există de sine stătător. 4. Parte esenţială, principală, constitutivă a unui lucru. ♦ Fig. Conţinutul, miezul unui discurs, al unei scrieri etc. ♢ Loc. adv. (Rar) În substanţă = pe scurt, în rezumat; în fond. – Din fr. substance.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

SUBSTÁNŢ//Ă ~e f. 1) Materie din care sunt formate lucrurile. ~ lichidă. ~ gazoasă. ~ solidă. 2) Esenţă calitativă a materiei, care există prin sine însăşi şi constituie esenţa lucrurilor indiferent de varietatea şi modificarea lor. 3) chim. fiz. Corp fizic omogen din punctul de vedere al structurii şi al compoziţiei. ~ organică. ~ toxică. 4) Parte concretă sau materială a lucrurilor şi a fenomenelor. ~ a limbii. 5) fig. Parte constitutivă a unui lucru; conţinut principal; esenţă. [G.-D. substanţei] /<lat. substantia, fr. substance
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

SUBSTÁNŢĂ s.f. 1. Denumire generică dată corpurilor cu compoziţie şi structură chimică omogenă. ♦ Materie. 2. Categorie filozofică care desemnează esenţa comună şi stabilă a tuturor lucrurilor, precum şi ceea ce există de sine stătător. ♦ Substratul permanent al tuturor transformărilor. 3. (Fig.) Partea fundamentală, constitutivă a unui lucru: esenţă, esenţial. [< fr. substance, cf. lat. substantia].
(Dicţionar de neologisme)

SUBSTÁNŢĂ s. f. 1. corp cu compoziţie şi structură chimică omogenă. ♢ materie. 2. categorie filozofică desemnând esenţa comună şi stabilă a tuturor lucrurilor, precum şi ceea ce există de sine stătător. ♢ substratul permanent al tuturor transformărilor. 3. (fig.) partea fundamentală, constitutivă a unui lucru; esenţă, esenţial. (< fr. substance, lat. substantia)
(Marele dicţionar de neologisme)

substánţă s. f., g.-d. art. substánţei; (corpuri cu proprietăţi materiale specifice) pl. substánţe
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
SUBSTÁNŢĂ s. 1. materie, (înv.) trup. (~ din care este făcut un corp; o ~ solidă.) 2. (BIOL.) substanţă de creştere v. stimulator de creştere. 3. corp. (I-a intrat în ochi o ~ străină.) 4. esenţă, natură. (~ unui fenomen.) 5. (LINGV.) semnificant. 6. (MIL.) substanţe toxice de luptă = gaze de luptă.
(Dicţionar de sinonime)

SUBSTÁNŢĂ s. v. alcătuire, compoziţie, economie, organizare, organizaţie, structură.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: su sub subs subst substa

Cuvinte se termină cu literele: ta nta anta tanta stanta