substituţie
[Sinonime]
SUBSTITÚŢIE, substituţii, s.f. Substituire, înlocuire. ♦ Spec. Fenomen prin care un atom sau un grup de atomi din molecula unui corp chimic compus este înlocuit prin alt atom sau grup de atomi, provenind de la un alt corp chimic. ♦ Spec. (Mat.) înlocuire, într-o expresie matematică, a unui element sau a mai multor elemente prin alte elemente. ♢ Metoda substituţiei = metodă de rezolvare a unui sistem de ecuaţii, care constă în a înlocui într-una din ele o necunoscută cu valoarea ei, dedusă din cealaltă ecuaţie a sistemului, şi în a repeta aceeaşi operaţie până rămâne o singură ecuaţie cu o singură necunoscută. ♦ Spec. Dispoziţie prin care un moştenitor este obligat să transmită, la moartea sa, bunurile moştenite unei persoane desemnate ca succesorul său obligatoriu; dispoziţie prin care este numit un al doilea moştenitor pentru cazul când primul, dintr-un motiv oarecare, nu va intra sau nu va accepta să intre în drepturile sale. [Var.: (înv.) substituţiúne s.f.] – Din fr. substitution, lat. substitutio, -onis.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
SUBSTITÚŢIE s.f. Substituire, înlocuire. ♦ Metoda substituţiei = metodă de rezolvare a unui sistem de ecuaţii algebrice, care constă în înlocuirea unei necunoscute dintr-una din ecuaţii cu valoarea ei, dedusă din cealaltă ecuaţie. ♦ (Chim.) Înlocuirea unui atom sau a unui radical dintr-o moleculă printr-un alt atom sau prin alt radical. ♦ (Lingv.) Înlocuire a unui sunet prin altul. ♦ Dispoziţie prin care un moştenitor este obligat să transmită la moartea sa bunurile moştenite unei persoane desemnate ca succesorul său obligatoriu. [Gen. -iei, var. substituţiune s.f. / cf. fr. substitution, lat. substitutio].
(Dicţionar de neologisme)
SUBSTITÚŢIE s. f. substituire. o metoda ĩ = metodă de rezolvare a unui sistem de ecuaţii algebrice care constă în înlocuirea unei necunoscute dintr-una din ecuaţii cu valoarea ei, dedusă din cealaltă ecuaţie. ♢ (chim.) înlocuirea unui atom sau a unui radical dintr- o moleculă printr-un alt atom sau prin alt radical. ♢ (lingv.) înlocuire a unui sunet prin altul. ♢ dispoziţie prin care un moştenitor este obligat să transmită la moartea sa bunurile moştenite unei persoane desemnate ca succesorul său obligatoriu. (< fr. substitution, lat. substitutio)
(Marele dicţionar de neologisme)
substitúţie s. f. (sil. -ţi-e), art. substitúţia (sil. -ţi-a), g.-d. art. substitúţiei; pl. substitúţii, art. substitúţiile (sil. -ţi-i-)
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
SUBSTITÚŢIE s. înlocuire, substituire. (Proba ~ unor termeni prin alţii.)
(Dicţionar de sinonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
SUBSTITÚŢIE s.f. Substituire, înlocuire. ♦ Metoda substituţiei = metodă de rezolvare a unui sistem de ecuaţii algebrice, care constă în înlocuirea unei necunoscute dintr-una din ecuaţii cu valoarea ei, dedusă din cealaltă ecuaţie. ♦ (Chim.) Înlocuirea unui atom sau a unui radical dintr-o moleculă printr-un alt atom sau prin alt radical. ♦ (Lingv.) Înlocuire a unui sunet prin altul. ♦ Dispoziţie prin care un moştenitor este obligat să transmită la moartea sa bunurile moştenite unei persoane desemnate ca succesorul său obligatoriu. [Gen. -iei, var. substituţiune s.f. / cf. fr. substitution, lat. substitutio].
(Dicţionar de neologisme)
(Marele dicţionar de neologisme)
substitúţie s. f. (sil. -ţi-e), art. substitúţia (sil. -ţi-a), g.-d. art. substitúţiei; pl. substitúţii, art. substitúţiile (sil. -ţi-i-)
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
SUBSTITÚŢIE s. înlocuire, substituire. (Proba ~ unor termeni prin alţii.)
(Dicţionar de sinonime)