subţioara
SUBŢIOÁRĂ s.f. v. subsuoară.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
subţioáră (-óri), s.f. – Subraţ. – Var. supţioară, subsioară, subs(u)oară, su(pt)suoară. Mr. (sum)soară, megl. suptăsoară, soară. Lat. sŭbāla „subraţ” (Cihac, I, 268; Cipariu, Gram.; Philippide, Principii, 33 şi 97; Densusianu, Rom., CXXIII, 286 şi GS, II, 315; Puşcariu 1667; Candrea, Éléments, 8; REW 8346; Rosetti, I, 171), comp. la o dată ulterioară cu sub. Var. se explică prin aceleaşi var. ale lui sub. Uz general (ALR, I, 54).
(Dicţionarul etimologic român)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
subţioáră (-óri), s.f. – Subraţ. – Var. supţioară, subsioară, subs(u)oară, su(pt)suoară. Mr. (sum)soară, megl. suptăsoară, soară. Lat. sŭbāla „subraţ” (Cihac, I, 268; Cipariu, Gram.; Philippide, Principii, 33 şi 97; Densusianu, Rom., CXXIII, 286 şi GS, II, 315; Puşcariu 1667; Candrea, Éléments, 8; REW 8346; Rosetti, I, 171), comp. la o dată ulterioară cu sub. Var. se explică prin aceleaşi var. ale lui sub. Uz general (ALR, I, 54).
(Dicţionarul etimologic român)