suflare dex - definiţie, sinonime, conjugare
SUFLÁ, súflu, vb. I. 1. Intranz. A elimina aer din gură sau din plămâni cu o anumită forţă; a expira forţat aerul. ♢ Expr. A sufla în lumânare (sau în lampă) = a stinge lumânarea sau lampa expirând cu putere aerul asupra flăcării. A sufla în foc = a expira producând un curent de aer, pentru a înteţi flacăra. Cine s-a fript cu ciorbă suflă şi în iaurt = o experienţă neplăcută te face mai prudent decât este necesar. A sufla cuiva ceva (sau pe cineva) de sub nas = a-şi însuşi cu îndrăzneală ceea ce se cuvine altuia; a fura a şterpeli. ♦ Tranz. A face ca ceva să se împrăştie sub acţiunea aerului expirat cu putere. ♦ Tranz. A elimina mucozităţile nazale expirând puternic. ♦ A introduce cu gura aer în deschizătura unor instrumente pentru a produce sunete; (despre unele instrumente) a suna, a cânta. Suflă în fluier. Suflă trâmbiţele. ♦ A produce (mecanic) un curent de aer sub presiune. 2. Intranz. A respira greu, cu efort; a gâfâi. ♢ Expr. A nu (mai) sufla = a) a fi mort; b) a sta liniştit, nemişcat; fig. a nu mai protesta, a nu crâcni. 3. Tranz. A fabrica obiecte de sticlă folosind procedeul introducerii de aer într-o mică masă de sticlă topită. 4. Tranz. A acoperi (un obiect de metal) cu un strat subţire de metal preţios; a arginta, a auri. 5. Intranz. (Despre vânt) A bate. 6. Tranz. A vorbi încet (şi în secret); a informa pe ascuns. ♢ Expr. A nu sufla un cuvânt = a nu spune nimic, a ţine secret. ♦ A şopti actorilor rolul în timpul reprezentaţiei. ♦ A şopti cuiva răspunsul pe care trebuie să-l dea la o întrebare. – Lat. sufflare.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

SUFLÁRE, suflări, s.f. 1. Acţiunea de a sufla şi rezultatul ei. ♦ Aerul respirat; Fig. faptul de a trăi, de a exista. ♢ Loc. adv. Într – o suflare = într-o clipă, foarte repede. ♢ Expr. Fără (de) suflare = a) cu respiraţia oprită (ca urmare a unei stări psihice sau fizice neobişnuite), foarte uimit, speriat etc.; b) fără viaţă, mort. A-şi da suflarea (de pe urmă) = a muri. 2. Fiinţă, vieţuitoare; p. ext. oameni, lume, popor. 3. Adiere de vânt. – V. sufla.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A SUFLÁ súflu 1. intranz. 1) A expira cu putere; a elimina forţat aerul. ~ în ceai. ~ în foc.A-i ~ cuiva în borş (sau ~ în borşul cuiva) a se amesteca nepoftit în treburile cuiva. 2) A introduce şi a scoate aerul din plămâni; a respira. ♢ A nu mai ~ a) a fi mort; b) a nu se opune; a tăcea chitic; a nu crâcni. 3) (despre vânt) A purta curenţi de aer; a bate. 4) (despre instrumente muzicale de suflat) A produce sunete caracteristice. 2. tranz. 1) (substanţe pulverulente sau obiecte uşoare) A îndepărta cu ajutorul unui curent de aer. ♢ Slab de-l suflă vântul foarte slab. A-i ~ cuiva ceva de sub nas a lua foarte operativ şi fără nici o jenă un lucru de la cineva. 2) fam. (persoane) A înlătura uşor şi repede (dintr-o funcţie). 3) (obiecte sau piese de metal) A acoperi cu un strat subţire de metal inoxidabil, în scop protector sau decorativ; a spoi; a polei; a metaliza. 4) (obiecte de sticlă) A confecţiona prin introducerea aerului într-o masă de sticlă topită (dându-i forma dorită). 5) (conducte, recipiente, suprafeţe etc.) A curăţa cu ajutorul unui jet de substanţă gazoasă. ♢ ~ nasul a da afară mucozităţile din nas. 6) (texte, replici, răspunsuri) A comunica încet ca să audă numai adresatul (la teatru, la şcoală); a şopti. 7) (date, informaţii etc.) A aduce la cunoştinţă pe ascuns. ♢ A nu ~ (nici) un cuvânt a nu scoate o vorbă. [Sil. su-fla] /<lat. sufflare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

SUFL//ÁRE ~ări f. 1) v. A SUFLA. 2) v. A RĂSUFLA.A-şi reţine ~area a întrerupe respiraţia. A i se tăia cuiva ~area a i se opri cuiva respiraţia (de spaimă, de mirare etc.). Fără (de) ~ mort. A-şi da ~area (de pe urmă) a muri. Într-o ~ foarte repede. 3) poet. Tot ce suflă, respiră (fiind viu); ceea ce are viaţă; vieţuitoare; vietate; fiinţă. ♢ Nici (o) ~ de om nimeni. [Sil. su-fla-] /v. a sufla
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

suflá (-lu, – át), vb. – 1. A bate vîntul. – 2. A expira. – 3. A respira, a gîfîi. – 4. A înteţi focul, a aprinde focul cu aerul din plămîni. – 5. A stinge. – 6. A goli vasul. – 7. A insufla, a inspira, a sugera. – 8. A şopti actorilor rolul. – 9. A şterpeli, a lua pe furiş. – 10. A auri, a acoperi cu aur. – Mr. suflu, suflare, megl. suflu, suflari. Lat. sŭfflāre (Puşcariu 1673; REW 8430), cf. it. soffiare, prov. soflar, fr. souffler, sp. sollar (în Montaña asuellar). – Der. suflare, s.f. (respiraţie; faptul de a fi; fiinţă vie); suflat, adj. (aurit); suflător, adj. (care suflă; s.n., vînturar); suflătoare, s.f. (muştiuc de fluier); sufloi, s.n. (foale; vînturar); suflu, s.n. după fr. souffle; suflet (mr. suflet), s.n. (respiraţie, răsuflare; viaţă; principiu vital, inimă; facultate psihică, conştiinţă, bunătate, caritate, valoare; animal, fiinţă; persoană, individ), cu suf. -et (după Pascu, I, 163, din lat. sŭfflātus, cu schimb de suf.; după Meyer, Alb. St., IV, 226 şi Candrea, din lat. *sŭfflĭtus, format ca hālĭtŭs de la hālāre; cf. Densusianu, GS, II, 4); sufletesc, adj. (spiritual, de suflet); sufleteşte, adv. (moralmente); sufleţel s.m. (Banat, Anemona pulsatilla; Trans., Convallaria majalis); sufleţi, vb. (Olt., a trăi); însufleţi, vb. (a anima, a insufla curaj; a reanima, a readuce în simţiri; a entuziasma, a pasiona, a înflăcăra); însufleta, vb. (înv., a reînvia); însufleţitor, adj. (animator, care însufleţeste); neînsufleţire, s.f. (lipsă de viaţă sau de suflet); neînsufleţit, adj. (inanimat). Der. din fr. sufler, s.m.; sufleu, s.n.; insufla, vb. (var. însufla), vb. (a inspira, a sugera).
(Dicţionarul etimologic român)

suflá vb. (sil. -fla), ind. prez. 1 sg. súflu, 3 sg. şi pl. súflă; ger. suflând; part. suflát
(Dicţionar ortografic al limbii române)

sufláre s. f. (sil. -fla-), g.-d. art. suflării; (respiraţii, procedee tehnice, adieri) pl. suflări
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
SUFLÁ vb. I. 1. a gâfâi, a pufăi, (reg.) a răsufla. (~ după atâta alergătură.) 2. a-şi trage. (Te rog să-ţi ~ nasul!) 3. v. cânta. 4. v. suna. 5. v. şopti. 6. a bate, a trece, (reg.) a vântura. (Crivăţul rece ~ peste sat.) II. v. polei.
(Dicţionar de sinonime)

SUFLÁ vb. v. răsufla, respira.
(Dicţionar de sinonime)

SUFLÁRE s. I. 1. v. respiraţie. 2. suflu. (Dintr-o ~ a făcut să zboare hârtia de pe masă.) 3. tragere. (~ nasului.) 4. v. bătaie. 5. adiere, boare, pală, suflu, undă, (rar) scutur, (Olt.) reveneală. (Nu se simţea nici o ~ de vânt.) II. 1. v. poleire. 2. (TEHN.) sablaj, sablare, sablat. (~ unei piese metalice.)
(Dicţionar de sinonime)

SUFLÁRE s. v. animal, creatură, dobitoc, făptură, fiinţă, lighioană, lume, necuvântător, vietate, vieţuitoare.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: su suf sufl sufla suflar

Cuvinte se termină cu literele: re are lare flare uflare