SUFLÁ, súflu, vb. I. 1. Intranz. A elimina aer din gură sau din plămâni cu o anumită forţă; a expira forţat aerul. ♢ Expr. A sufla în lumânare (sau în lampă) = a stinge lumânarea sau lampa expirând cu putere aerul asupra flăcării. A sufla în foc = a expira producând un curent de aer, pentru a înteţi flacăra. Cine s-a fript cu ciorbă suflă şi în iaurt = o experienţă neplăcută te face mai prudent decât este necesar. A sufla cuiva ceva (sau pe cineva) de sub nas = a-şi însuşi cu îndrăzneală ceea ce se cuvine altuia; a fura a şterpeli. ♦ Tranz. A face ca ceva să se împrăştie sub acţiunea aerului expirat cu putere. ♦ Tranz. A elimina mucozităţile nazale expirând puternic. ♦ A introduce cu gura aer în deschizătura unor instrumente pentru a produce sunete; (despre unele instrumente) a suna, a cânta. Suflă în fluier. Suflă trâmbiţele. ♦ A produce (mecanic) un curent de aer sub presiune. 2. Intranz. A respira greu, cu efort; a gâfâi. ♢ Expr. A nu (mai) sufla = a) a fi mort; b) a sta liniştit, nemişcat; fig. a nu mai protesta, a nu crâcni. 3. Tranz. A fabrica obiecte de sticlă folosind procedeul introducerii de aer într-o mică masă de sticlă topită. 4. Tranz. A acoperi (un obiect de metal) cu un strat subţire de metal preţios; a arginta, a auri. 5. Intranz. (Despre vânt) A bate. 6. Tranz. A vorbi încet (şi în secret); a informa pe ascuns. ♢ Expr. A nu sufla un cuvânt = a nu spune nimic, a ţine secret. ♦ A şopti actorilor rolul în timpul reprezentaţiei. ♦ A şopti cuiva răspunsul pe care trebuie să-l dea la o întrebare. – Lat. sufflare.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
SUFLÁRE, suflări, s.f. 1. Acţiunea de a sufla şi rezultatul ei. ♦ Aerul respirat; Fig. faptul de a trăi, de a exista. ♢ Loc. adv. Într – o suflare = într-o clipă, foarte repede. ♢ Expr. Fără (de) suflare = a) cu respiraţia oprită (ca urmare a unei stări psihice sau fizice neobişnuite), foarte uimit, speriat etc.; b) fără viaţă, mort. A-şi da suflarea (de pe urmă) = a muri. 2. Fiinţă, vieţuitoare; p. ext. oameni, lume, popor. 3. Adiere de vânt. – V. sufla.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
A SUFLÁ súflu 1. intranz. 1) A expira cu putere; a elimina forţat aerul. ~ în ceai. ~ în foc. ♢ A-i ~ cuiva în borş (sau ~ în borşul cuiva) a se amesteca nepoftit în treburile cuiva. 2) A introduce şi a scoate aerul din plămâni; a respira. ♢ A nu mai ~ a) a fi mort; b) a nu se opune; a tăcea chitic; a nu crâcni. 3) (despre vânt) A purta curenţi de aer; a bate. 4) (despre instrumente muzicale de suflat) A produce sunete caracteristice. 2. tranz. 1) (substanţe pulverulente sau obiecte uşoare) A îndepărta cu ajutorul unui curent de aer. ♢ Slab de-l suflă vântul foarte slab. A-i ~ cuiva ceva de sub nas a lua foarte operativ şi fără nici o jenă un lucru de la cineva. 2) fam. (persoane) A înlătura uşor şi repede (dintr-o funcţie). 3) (obiecte sau piese de metal) A acoperi cu un strat subţire de metal inoxidabil, în scop protector sau decorativ; a spoi; a polei; a metaliza. 4) (obiecte de sticlă) A confecţiona prin introducerea aerului într-o masă de sticlă topită (dându-i forma dorită). 5) (conducte, recipiente, suprafeţe etc.) A curăţa cu ajutorul unui jet de substanţă gazoasă. ♢ ~ nasul a da afară mucozităţile din nas. 6) (texte, replici, răspunsuri) A comunica încet ca să audă numai adresatul (la teatru, la şcoală); a şopti. 7) (date, informaţii etc.) A aduce la cunoştinţă pe ascuns. ♢ A nu ~ (nici) un cuvânt a nu scoate o vorbă. [Sil. su-fla] /<lat. sufflare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
SUFL//ÁRE ~ări f. 1) v. A SUFLA. 2) v. A RĂSUFLA. ♢ A-şi reţine ~area a întrerupe respiraţia. A i se tăia cuiva ~area a i se opri cuiva respiraţia (de spaimă, de mirare etc.). Fără (de) ~ mort. A-şi da ~area (de pe urmă) a muri. Într-o ~ foarte repede. 3) poet. Tot ce suflă, respiră (fiind viu); ceea ce are viaţă; vieţuitoare; vietate; fiinţă. ♢ Nici (o) ~ de om nimeni. [Sil. su-fla-] /v. a sufla
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
suflá (-lu, – át), vb. – 1. A bate vîntul. – 2. A expira. – 3. A respira, a gîfîi. – 4. A înteţi focul, a aprinde focul cu aerul din plămîni. – 5. A stinge. – 6. A goli vasul. – 7. A insufla, a inspira, a sugera. – 8. A şopti actorilor rolul. – 9. A şterpeli, a lua pe furiş. – 10. A auri, a acoperi cu aur. – Mr. suflu, suflare, megl. suflu, suflari. Lat. sŭfflāre (Puşcariu 1673; REW 8430), cf. it. soffiare, prov. soflar, fr. souffler, sp. sollar (în Montaña asuellar). – Der. suflare, s.f. (respiraţie; faptul de a fi; fiinţă vie); suflat, adj. (aurit); suflător, adj. (care suflă; s.n., vînturar); suflătoare, s.f. (muştiuc de fluier); sufloi, s.n. (foale; vînturar); suflu, s.n. după fr. souffle; suflet (mr. suflet), s.n. (respiraţie, răsuflare; viaţă; principiu vital, inimă; facultate psihică, conştiinţă, bunătate, caritate, valoare; animal, fiinţă; persoană, individ), cu suf. -et (după Pascu, I, 163, din lat. sŭfflātus, cu schimb de suf.; după Meyer, Alb. St., IV, 226 şi Candrea, din lat. *sŭfflĭtus, format ca hālĭtŭs de la hālāre; cf. Densusianu, GS, II, 4); sufletesc, adj. (spiritual, de suflet); sufleteşte, adv. (moralmente); sufleţel s.m. (Banat, Anemona pulsatilla; Trans., Convallaria majalis); sufleţi, vb. (Olt., a trăi); însufleţi, vb. (a anima, a insufla curaj; a reanima, a readuce în simţiri; a entuziasma, a pasiona, a înflăcăra); însufleta, vb. (înv., a reînvia); însufleţitor, adj. (animator, care însufleţeste); neînsufleţire, s.f. (lipsă de viaţă sau de suflet); neînsufleţit, adj. (inanimat). Der. din fr. sufler, s.m.; sufleu, s.n.; insufla, vb. (var. însufla), vb. (a inspira, a sugera).
(Dicţionarul etimologic român)
suflá vb. (sil. -fla), ind. prez. 1 sg. súflu, 3 sg. şi pl. súflă; ger. suflând; part. suflát
(Dicţionar ortografic al limbii române)
sufláre s. f. (sil. -fla-), g.-d. art. suflării; (respiraţii, procedee tehnice, adieri) pl. suflări
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
SUFLÁ vb. I. 1. a gâfâi, a pufăi, (reg.) a răsufla. (~ după atâta alergătură.) 2. a-şi trage. (Te rog să-ţi ~ nasul!) 3. v. cânta. 4. v. suna. 5. v. şopti. 6. a bate, a trece, (reg.) a vântura. (Crivăţul rece ~ peste sat.) II. v. polei.
(Dicţionar de sinonime)
SUFLÁ vb. v. răsufla, respira.
(Dicţionar de sinonime)
SUFLÁRE s. I. 1. v. respiraţie. 2. suflu. (Dintr-o ~ a făcut să zboare hârtia de pe masă.) 3. tragere. (~ nasului.) 4. v. bătaie. 5. adiere, boare, pală, suflu, undă, (rar) scutur, (Olt.) reveneală. (Nu se simţea nici o ~ de vânt.) II. 1. v. poleire. 2. (TEHN.) sablaj, sablare, sablat. (~ unei piese metalice.)
(Dicţionar de sinonime)
SUFLÁRE s. v. animal, creatură, dobitoc, făptură, fiinţă, lighioană, lume, necuvântător, vietate, vieţuitoare.
(Dicţionar de sinonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
SUFLÁRE, suflări, s.f. 1. Acţiunea de a sufla şi rezultatul ei. ♦ Aerul respirat; Fig. faptul de a trăi, de a exista. ♢ Loc. adv. Într – o suflare = într-o clipă, foarte repede. ♢ Expr. Fără (de) suflare = a) cu respiraţia oprită (ca urmare a unei stări psihice sau fizice neobişnuite), foarte uimit, speriat etc.; b) fără viaţă, mort. A-şi da suflarea (de pe urmă) = a muri. 2. Fiinţă, vieţuitoare; p. ext. oameni, lume, popor. 3. Adiere de vânt. – V. sufla.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
SUFL//ÁRE ~ări f. 1) v. A SUFLA. 2) v. A RĂSUFLA. ♢ A-şi reţine ~area a întrerupe respiraţia. A i se tăia cuiva ~area a i se opri cuiva respiraţia (de spaimă, de mirare etc.). Fără (de) ~ mort. A-şi da ~area (de pe urmă) a muri. Într-o ~ foarte repede. 3) poet. Tot ce suflă, respiră (fiind viu); ceea ce are viaţă; vieţuitoare; vietate; fiinţă. ♢ Nici (o) ~ de om nimeni. [Sil. su-fla-] /v. a sufla
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
suflá (-lu, – át), vb. – 1. A bate vîntul. – 2. A expira. – 3. A respira, a gîfîi. – 4. A înteţi focul, a aprinde focul cu aerul din plămîni. – 5. A stinge. – 6. A goli vasul. – 7. A insufla, a inspira, a sugera. – 8. A şopti actorilor rolul. – 9. A şterpeli, a lua pe furiş. – 10. A auri, a acoperi cu aur. – Mr. suflu, suflare, megl. suflu, suflari. Lat. sŭfflāre (Puşcariu 1673; REW 8430), cf. it. soffiare, prov. soflar, fr. souffler, sp. sollar (în Montaña asuellar). – Der. suflare, s.f. (respiraţie; faptul de a fi; fiinţă vie); suflat, adj. (aurit); suflător, adj. (care suflă; s.n., vînturar); suflătoare, s.f. (muştiuc de fluier); sufloi, s.n. (foale; vînturar); suflu, s.n. după fr. souffle; suflet (mr. suflet), s.n. (respiraţie, răsuflare; viaţă; principiu vital, inimă; facultate psihică, conştiinţă, bunătate, caritate, valoare; animal, fiinţă; persoană, individ), cu suf. -et (după Pascu, I, 163, din lat. sŭfflātus, cu schimb de suf.; după Meyer, Alb. St., IV, 226 şi Candrea, din lat. *sŭfflĭtus, format ca hālĭtŭs de la hālāre; cf. Densusianu, GS, II, 4); sufletesc, adj. (spiritual, de suflet); sufleteşte, adv. (moralmente); sufleţel s.m. (Banat, Anemona pulsatilla; Trans., Convallaria majalis); sufleţi, vb. (Olt., a trăi); însufleţi, vb. (a anima, a insufla curaj; a reanima, a readuce în simţiri; a entuziasma, a pasiona, a înflăcăra); însufleta, vb. (înv., a reînvia); însufleţitor, adj. (animator, care însufleţeste); neînsufleţire, s.f. (lipsă de viaţă sau de suflet); neînsufleţit, adj. (inanimat). Der. din fr. sufler, s.m.; sufleu, s.n.; insufla, vb. (var. însufla), vb. (a inspira, a sugera).
(Dicţionarul etimologic român)
suflá vb. (sil. -fla), ind. prez. 1 sg. súflu, 3 sg. şi pl. súflă; ger. suflând; part. suflát
(Dicţionar ortografic al limbii române)
sufláre s. f. (sil. -fla-), g.-d. art. suflării; (respiraţii, procedee tehnice, adieri) pl. suflări
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
SUFLÁ vb. I. 1. a gâfâi, a pufăi, (reg.) a răsufla. (~ după atâta alergătură.) 2. a-şi trage. (Te rog să-ţi ~ nasul!) 3. v. cânta. 4. v. suna. 5. v. şopti. 6. a bate, a trece, (reg.) a vântura. (Crivăţul rece ~ peste sat.) II. v. polei.
(Dicţionar de sinonime)
SUFLÁ vb. v. răsufla, respira.
(Dicţionar de sinonime)
SUFLÁRE s. I. 1. v. respiraţie. 2. suflu. (Dintr-o ~ a făcut să zboare hârtia de pe masă.) 3. tragere. (~ nasului.) 4. v. bătaie. 5. adiere, boare, pală, suflu, undă, (rar) scutur, (Olt.) reveneală. (Nu se simţea nici o ~ de vânt.) II. 1. v. poleire. 2. (TEHN.) sablaj, sablare, sablat. (~ unei piese metalice.)
(Dicţionar de sinonime)
SUFLÁRE s. v. animal, creatură, dobitoc, făptură, fiinţă, lighioană, lume, necuvântător, vietate, vieţuitoare.
(Dicţionar de sinonime)