sughița
[Conjugare]
SUGHIŢÁ, sughíţ, vb. I. Intranz. A scoate sughiţuri. [Prez. ind. şi: sughit] – Lat. pop. subgluttiare (= singultare).
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
A SUGHIŢÁ sughíţ intranz. A scoate involuntar un sunet scurt, nearticulat, cauzat de contracţia bruscă a diafragmei; a scoate sughiţuri; a icni. ~ de frig. ♢ ~ de plâns a plânge foarte tare, cu sughiţuri. /<lat. subgluttiare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
sughiţá (-ţ, át), vb. – A scoate zgomote prin contractarea diafragmei. – Mr. sugliţ(are), megl. sugliţ(are.) Lat. subglŭttĭare (Cihac, I, 126; Densusianu, Hlr., 170; Puşcariu 1682; Densusianu, Filologie, 448; REW 7943; Tiktin), cf. sicil. suggyttsari, calabr. sogliuttu, suggiuttu, roman. sulluttsare, sp. sollozar, port. soluçar. Legătura cu singultĭāre (Philippide, Principii, 108) este anterioară rom. Uz general (ALR, I, 84). – Der. sughiţ, s.n. (contracţie a diafragmei însoţită de zgomot; hohot).
(Dicţionarul etimologic român)
sughiţá vb., ind. prez. 1 sg. sughíţ, 3 sg. şi pl. sughíţă; ger. sughiţând
(Dicţionar ortografic al limbii române)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
A SUGHIŢÁ sughíţ intranz. A scoate involuntar un sunet scurt, nearticulat, cauzat de contracţia bruscă a diafragmei; a scoate sughiţuri; a icni. ~ de frig. ♢ ~ de plâns a plânge foarte tare, cu sughiţuri. /<lat. subgluttiare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
(Dicţionarul etimologic român)
sughiţá vb., ind. prez. 1 sg. sughíţ, 3 sg. şi pl. sughíţă; ger. sughiţând
(Dicţionar ortografic al limbii române)