supăra dex - definiţie, sinonime, conjugare
SUPÁ, supez, vb. I. Intranz. A lua masa seara târziu (după un spectacol). – Din fr. souper.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

SUPĂRÁ, súpăr, vb. I. 1. Refl. şi tranz. A avea sau a provoca cuiva o neplăcere; a (se) mâhni, a (se) necăji, a (se) amărî, a (se) întrista. 2. Tranz. A stingheri, a incomoda, a deranja, a stânjeni. ♦ A chinui, a provoca o durere (fizică uşoară); a jena. 3. Refl. şi tranz. A (se) întărâta, a (se) mânia, a (se) irita. – Lat. superare „a întrece”, „a învinge”.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A SUP//Á ~éz tranz. livr. A cina târziu (după o reprezentaţie). /<fr. souper
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A SUPĂRÁ súpăr tranz. 1) A face să se supere; a mânia. 2) A nu lăsa să lucreze normal sau să se odihnească în linişte. 3) (despre încălţăminte şi despre îmbrăcăminte) A incomoda la mişcare. Mă supără un pantof. /<lat. superare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A SE SUPĂRÁ mă súpăr intranz. A-şi manifesta nemulţumirea (faţă de acţiunile sau vorbele cuiva) printr-o atitudine rezervată sau ostilă; a se mânia. ♢ ~ foc a se supăra foarte tare. /<lat. superare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

supărá (-r, -at), vb. 1. (Înv.) A întrece, a obosi, a învinge: pe unii i-au supărat cu pedeapsă (N. Costin); supărat de străinătate (S. Ludescu). – 2. A împovăra, a îngreuna. – 3. A stingheri. – 4. A necăji, a amărî. – 5. A plictisi, a urî. – 6. (Refl., înv.) A se plictisi, a se obosi, a nu mai putea. – 7. (Refl.) a se înfuria, a se întărîta, a se înverşuna. – Mr. şupăr(are) „a-şi rîde de”. Lat. sŭpĕrāre „a depăşi, a întrece” (Cipariu, Gram., 33; Cihac, I, 19; Philippide, Principii, 48; Şeineanu, Semasiol., 126; Puşcariu 1096; Pascu, I, 164; REW 8458; Bogrea, Dacor., III, 415), cf. it. soprare, prov., cat., sp., port. sobrar. Din sensul de „a întrece” s-a dezvoltat cel de „a lua prea mult în seamă” sau „a avea mai mult decît se poate suporta”; cf. pentru evoluţia semantică fr. outrer „a trece mai departe” şi „a insulta” (Candrea), fr. excéder „a întrece” şi „a obosi”, ca şi asupri. Celelalte explicaţii nu sînt convingătoare din sl. sąprĭ „adversar” (Miklosich, Slaw. Elem., 48; Cihac, II, 380); din rut. supra „ceartă” (Domaschke 114), de la un rut. *suprati „care din nefericire nu a putut fi întîlnit” (Byhan 341); de la asupra (Creţu 372). Der. supăr, s.n. (înv., oboseală, trudă, necaz, chin); supărăcios, adj. (care se supără; stingheritor); supărăciune, s.f. (boală la oi; cf. cotonogeală); supăralnic (var. supărelnic), adj. (iritabil, irascibil); supărare, s.f. (necaz, neplăcere, belea; amărăciune, contrarietate; tristeţe; Trans., epilepsie); supărător, adj. (care supără, neplăcut, stingheritor); nesupărat, adj. (liber, nestînjenit).
(Dicţionarul etimologic român)

SUPÁ vb. I. intr. A cina, a lua masa seara târziu (după ieşirea de la un spectacol). [< fr. souper].
(Dicţionar de neologisme)

SUPÁ vb. intr. a lua masa de seară (după un spectacol). (< fr. souper)
(Marele dicţionar de neologisme)

supá vb., ind. prez. 1 sg. supéz, 3 sg. şi pl. supeáză
(Dicţionar ortografic al limbii române)

supărá vb., ind. prez. 1 sg. súpăr, 3 sg. şi pl. súpără
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
SUPÁ vb. v. cina.
(Dicţionar de sinonime)

SUPĂRÁ vb. 1. (pop. şi fam.) a se burzului, (prin Mold.) a(-i) bănui, (Transilv.) a se spulbera, (fam.) a se îmbufna, a se zborşi, (fam. fig.) a se zbârli, (arg.) a se şucări. (S-a ~ tare pe el.) 2. v. certa. 3. v. înciuda. 4. v. mâhni. 5. v. nemulţumi. 6. v. enerva. 7. v. deranja. 8. a se ofensa, (livr. şi fam.) a se ofusca, (fam. fig.) a se şifona. (Ce te-ai ~ aşa?!) 9. v. jena. 10. v. chinui.
(Dicţionar de sinonime)

SUPĂRÁ vb. v. asupri, bate, birui, conjura, cotropi, exploata, implora, invada, împila, împovăra, încălca, înfrânge, întrece, învinge, năpădi, năpăstui, oprima, oropsi, persecuta, plictisi, prigoni, sătura, tiraniza, urgisi, urî.
(Dicţionar de sinonime)



Antonime:
A (se) supăra ≠ a (se) împăca
(Dicţionar de antonime)


Cuvinte care încep cu literele: su sup supa supar

Cuvinte se termină cu literele: ra ara para upara