superlativului dex - definiţie, sinonime, conjugare

superlativului

SUPERLATÍV, -Ă, superlativi, -e, adj. (Despre calificative) Care exprimă o calitate în gradul cel mai înalt. ♢ Gradul superlativ (şi substantivat, n.) = grad de comparaţie al adjectivelor şi al adverbelor, care arată că însuşirea exprimată este la un grad foarte înalt sau la gradul cel mai înalt ori cel mai scăzut în comparaţie cu altele de aceeaşi natură. – Din fr. superlatif, lat. superlativus.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

SUPERLATÍV1 ~e n. Calificativ exagerat, hiperbolic. /<fr. superlatif, lat. superlativus
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

SUPERLATÍV2 ~ă (~i, ~e) (despre aprecieri sau calificative) Care este deosebit de favorabil. ♢ (Grad) ~ categorie gramaticală care exprimă gradul cel mai înalt al unei calităţi. /<fr. superlatif, lat. superlativus
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

SUPERLATÍV, -Ă adj. Care arată, exprimă o calitate aflată în cel mai înalt grad. ♦ Grad superlativ (şi s.n.) = grad de comparaţie al adjectivelor şi al adverbelor, care arată că o însuşire este în gradul cel mai înalt sau la un grad foarte înalt în comparaţie cu altele. [Cf. lat. superlativus, fr. superlatif].
(Dicţionar de neologisme)

SUPERLATÍV, -Ă adj. care exprimă o calitate în cel mai înalt grad. o (gram.) grad ~ (şi s. n.) = grad de comparaţie al adjectivului şi al adverbului prin care se arată că o însuşire există în cea mai înaltă măsură. (< fr. superlatif, lat. superlativus)
(Marele dicţionar de neologisme)

superlatív adj. m., pl. superlatívi; f. sg. superlatívă, pl. superlatíve
(Dicţionar ortografic al limbii române)

superlatív (lingv.) s. n., pl. superlatíve
(Dicţionar ortografic al limbii române)


Cuvinte care încep cu literele: su sup supe super superl

Cuvinte se termină cu literele: ui lui ului vului ivului