supleantă dex - definiţie, sinonime, conjugare
SUPLEÁNT, -Ă, supleanţi, -te, s.m. şi f., adj. 1. S.m. şi f. Suplinitor. ♦ (În vechea organizare judecătorească) Judecător care ocupa prima treaptă în magistratură şi care avea anumite atribuţii secundare sau intra în compunerea completelor de judecată în cauze de importanţă mai mică. 2. Adj. (Ieşit din uz; în sintagma) Membru supleant = membru ales sau numit într-un comitet, într-o comisie, într-un organ (de partid sau de stat) etc., care putea înlocui pe titular şi care avea drept de vot consultativ. [Pr.: -ple-ant] – Din fr. suppléant.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

SUPLEÁN//T ~tă (~ţi, ~te) m. şi f. 1) înv. Judecător de rang inferior (cu atribuţii de mică importanţă). 2) Persoană care suplineşte temporar pe cineva într-o funcţie. ♢ Membru ~ membru ales (sau numit) într-un organ de stat, într-un comitet, care poate înlocui pe titular, având drept de vot consultativ. [Sil. -ple-ant] /<fr. suppléant
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

SUPLEÁNT, -Ă s.m. şi f. (În trecut) Judecător care deţinea prima treaptă ierarhică în magistratură. ♦ Suplinitor. // adj. Membru supleant = membru al unui organ de partid sau de stat care exercită atribuţiile titularului în lipsa lui, având drept de vot consultativ. [Pron. -ple-ant. / < fr. suppléant].
(Dicţionar de neologisme)

SUPLEÁNT, -Ă I. s. m. f., adj. suplinitor. II. adj. mémbru ~ = membru al unui organ de partid sau de stat care exercită atribuţiile titularului în lipsa lui, având drept de vot consultativ (azi neuzitat). III. s. m. (în trecut) judecător care deţinea prima treaptă ierarhică în magistratură. (< fr. suplléant)
(Marele dicţionar de neologisme)

SUPLEÁNŢĂ s. f. înlocuire temporară a unui funcţionar, a unui membru dintr-o adunare, dintr-un birou. (< fr. suppléance)
(Marele dicţionar de neologisme)

supleánt s. m. (sil. -ple-), pl. supleánţi
(Dicţionar ortografic al limbii române)

supleántă s. f. (sil. -ple-an-), pl. supleánte
(Dicţionar ortografic al limbii române)

supleánţă s. f., pl. supleánţe
(Dicţionar ortografic al limbii române)

supleánţă, supleánţe, s.f. (înv.) funcţia de supleant (v.).
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)



Sinonime:
SUPLEÁNT s. v. locţiitor, substitut.
(Dicţionar de sinonime)

SUPLEÁNT s., adj. v. înlocuitor, suplinitor.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: su sup supl suple suplea

Cuvinte se termină cu literele: ta nta anta eanta leanta