suplica dex - definiţie, sinonime, conjugare
SUPLÍCĂ, suplici, s.f. (Înv.) Cerere, jalbă, plângere. – Din fr. supplique, germ. Supplik, it. supplica.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

SUPLICÁ, suplíc, vb. I. Intranz. (Înv.) A se ruga de cineva cu stăruinţă şi umilinţă. – Din lat., it. supplicare.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

suplicá (-c, -át), vb. – A se ruga de cineva. Lat. supplicare (sec. XIX), it. supplicare. – Der. suplică, s.f. (cerere, jalbă), din fr. supplique; suplicant, s.m., din it. supplicante.
(Dicţionarul etimologic român)

suplícă s. f. (sil. -pli-), g.-d. art. suplícii; pl. suplíci
(Dicţionar ortografic al limbii române)

suplicá vb. (sil. -pli-), ind. prez. 1 sg. suplíc, 3 sg. şi pl. suplícă
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
SUPLÍCĂ s. (IST.) (înv.) arzmagzar, magzar. (~ adresată curţii otomane.)
(Dicţionar de sinonime)

SUPLÍCĂ s. v. cerere, petiţie, plângere, reclamaţie.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: su sup supl supli suplic

Cuvinte se termină cu literele: ca ica lica plica uplica