supranume

SUPRANÚME, supranume, s.n. Nume adăugat la numele propriu al unei persoane în semn de cinste sau pentru a o distinge printr-o caracteristică sau printr-o circumstanţă de altă persoană cu acelaşi nume. ♦ Poreclă. – Supra- + nume (după fr. surnom).
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

SUPRANÚME ~ n. Nume adăugat la numele individual al unei persoane, în semn de cinste sau pentru a o distinge de altele purtând acelaşi nume. /supra- + nume
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

SUPRANÚME s.n. Nume adăugat la numele propriu al unei persoane. ♦ Poreclă. [Pl. invar. / < supra- + nume, după fr. surnom].
(Dicţionar de neologisme)

SUPRANÚME s. n. nume adăugat la numele propriu al unei persoane, în semn de cinste sau pentru a o deosebi de altă persoană cu acelaşi nume. ♢ poreclă. (după fr. surnom)
(Marele dicţionar de neologisme)

supranúme s. n. (sil. -pra-) → nume
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
SUPRANÚME s. nume, poreclă, (livr.) cognomen, (franţuzism) sobrichet, (înv. şi reg.) sclitadă, (Olt., Munt. şi Transilv.) ponos, (înv.) porecli-tură. (I-a pus ca ~ ...)
(Dicţionar de sinonime)