supuse dex - definiţie, sinonime, conjugare
SUPÚNE, supún, vb. III. Tranz. 1. A lua, a aduce sub stăpânire sau în puterea sa (prin forţă armată); a cuceri, a subjuga. ♦ Refl. A accepta stăpânirea cuiva; a da ascultare cuiva sau la ceva; a se închina cuiva. ♦ A aduce sub ascultarea, sub autoritatea sa, a subordona influenţei sale. ♦ (Înv.) A îmblânzi animale. 2. A constrânge pe cineva să suporte un lucru, să accepte o situaţie. ♦ A face ca o substanţă, un material etc. să fie expuse unei anumite acţiuni, unui anumit tratament (fizic, chimic etc.). ♦ Refl. A se expune de bunăvoie la ceva, a suporta de bunăvoie ceva. 3. A prezenta cuiva un lucru spre cunoştinţă, apreciere sau hotărâre. 4. (Înv. şi reg.) A aşeza, a pune dedesubt. ♦ A forţa pe cineva să se aplece, să se încovoaie, să îngenuncheze. – Lat. supponere.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

SUPÚS, -Ă, supuşi, -se, adj., s.m. şi f. I. Adj. 1. Ascultător, plecat, smerit. ♦ Umilit, servil. 2. (Înv. şi reg.) Aşezat sub...; ascuns, pitit. II. S.m. şi f. (Urmat de determinări care indică statul în discuţie) Persoana care aparţine, prin cetăţenie, unui anumit stat; persoană aflată sub o protecţie specială de ordin juridic a unui stat, fără a fi cetăţean cu drepturi depline. ♦ (Înv.; la pl.) Locuitorii unei ţări care depind de o autoritate centrală. – V. supune.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A SUPÚNE supún tranz. 1) (popoare, ţări, teritorii etc.) A lua în stăpânire (prin putere armată); a face să piardă independenţa; a înrobi; a îngenunchea; a subjuga; a înfeuda; a aservi. 2) A subordona influenţei proprii; a pune în dependenţă; a subjuga. ♢ ~ la torturi a face să suporte torturi; a tortura. 3) A face să sufere efectul (unei acţiuni). ~ unui tratament chimic. ~ criticii. 4) înv. A pune dedesubt. /<lat. supponere
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A SE SUPÚNE mă supún intranz. A recunoaşte puterea cuiva, îndeplinindu-i necondiţionat indicaţiile; a se pune în dependenţă totală faţă de cineva. /<lat. supponere
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

SUPÚ//S ~să (~şi, ~se) m. şi f. 1) Persoană care aparţine prin cetăţenie unui anumit stat. 2) înv. Locuitor al unei ţări dependent de o autoritate centrală sau de un stăpânitor. 3) pop. Persoană care se supune altei persoane mai mare în grad. /v. a supune
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

supúne (-n, -pús), vb. – 1. (Înv.) A pune dedesubt, a aşeza sub. – 3. (Înv.) A se prostitua. – 4. A aplana, a pacifica, a pune sub ascultare. – 5. A îngenunchia, a încovoia. – 6. A înrobi, a subjuga, a aservi. – 7. A învinge, a înfrînge, a bate. – 8. A constrînge, expune. – 9. (Refl.) A da ascultare, a se apleca, a-şi pleca grumazul, a se resemna. – 10. (Banat) A alăpta un miel. Lat. sppōnĕre (Puşcariu 1697; Candrea-Dens., 1468; REW 8469), cf. it. supporre; în celelalte idiomuri romanice s-a preferat submittĕre, cf. sumete. Pentru ultimul sens, cf. apleca. Sadoveanu foloseşte subpus „aşezat dedesubt”, invenţie personală care pare inutilă, deoarece acelaşi sens există în supus. Der. supuitoriu, s.m. (înv., proxenet, codoş); supuitoare, s.f. (înv., codoaşă); supus, adj. (ascultător; învins, plecat; expus; s.n., boală provenită din vrăjitorie; s.m., persoană aflată sub protecţia unui stat); supuşenie, s.f. (calitate de supus, cetăţenie, naţionalitate; supunere, ascultare); nesupus, adj. (neascultător, care nu se supune).
(Dicţionarul etimologic român)

supúne vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. supún, 1 pl. supúnem, perf. s. 1 sg. supuséi, 1 pl. supúserăm; conj. prez. 3 sg. şi pl. supúnă; ger. supunând
(Dicţionar ortografic al limbii române)

supús adj. m., s. m., pl. supúşi; f. sg. supúsă, pl. supúse
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
SUPÚNE vb. 1. v. subjuga. 2. a aservi, a înrobi, a robi, a subjuga, (fig.) a înfeuda, a îngenunchea. (A ~ un popor străin) 3. v. ceda. 4. v. preda. 5. a constrânge, a forţa, a obliga, a sili. (A fost ~ ani întregi la un regim sever.) 6. v. conforma. 7. a (se) subordona. (Se ~ superiorilor.) 8. v. smeri. 9. v. destina. 10. v. expune.
(Dicţionar de sinonime)

SUPÚNE vb. v. amaneta, ascunde, bate, birui, copleşi, covârşi, cuprinde, domestici, dosi, impune, ipoteca, îmblânzi, împovăra, îndoi, înfrânge, întrece, învinge, mistui, năpădi, predispune, prostitua, răsfrânge, răzbi, ridica, sufleca, sumete, trage.
(Dicţionar de sinonime)

SUPÚS adj. v. ascuns, dosit.
(Dicţionar de sinonime)

SUPÚS adj., s. I. 1. adj. v. dependent. 2. v. subjugat. 3. v. servil. 4. preaplecat. 5. plecat, smerit, umil, umilit, (livr.) obsecvios, (înv.) smernic, suplecat. (O atitudine ~; o privire ~.) 6. v. ascultător. II. s. cetăţean. (~ al unui stat.)
(Dicţionar de sinonime)

SUPÚS s. v. angajat, salariat, slujbaş.
(Dicţionar de sinonime)



Antonime:
A (se) supune ≠ a (se) răzvrăti
(Dicţionar de antonime)

A supune ≠ a elibera
(Dicţionar de antonime)

Supus ≠ autonom, liber
(Dicţionar de antonime)


Cuvinte care încep cu literele: su sup supu supus

Cuvinte se termină cu literele: se use puse upuse