supărare dex - definiţie, sinonime, conjugare
SUPĂRÁ, súpăr, vb. I. 1. Refl. şi tranz. A avea sau a provoca cuiva o neplăcere; a (se) mâhni, a (se) necăji, a (se) amărî, a (se) întrista. 2. Tranz. A stingheri, a incomoda, a deranja, a stânjeni. ♦ A chinui, a provoca o durere (fizică uşoară); a jena. 3. Refl. şi tranz. A (se) întărâta, a (se) mânia, a (se) irita. – Lat. superare „a întrece”, „a învinge”.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

SUPĂRÁRE, supărări, s.f. Faptul de a (se) supăra. 1. Neplăcere, necaz, suferinţă; nevoie, neajuns, lipsă. ♢ Expr. Să nu-ţi (sau să nu vă) fie cu supărare sau dacă (sau de) nu ţi-ar (sau v-ar) fi cu supărare, formulă de politeţe prin care se exprimă teama de a nu deranja sau ofensa pe cineva prin ceea ce faci. Fără supărare! formulă de politeţe prin care cineva arată că nu se consideră jignit sau deranjat ori prin care se cere cuiva să nu se supere când i se spune un adevăr (neplăcut). ♦ Greutate, povară, piedică. ♦ (Pop.) Pagubă, stricăciune, deranj. 2. Întristare, amărăciune, tristeţe. 3. Furie, iritare, mânie. – V. supăra.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A SUPĂRÁ súpăr tranz. 1) A face să se supere; a mânia. 2) A nu lăsa să lucreze normal sau să se odihnească în linişte. 3) (despre încălţăminte şi despre îmbrăcăminte) A incomoda la mişcare. Mă supără un pantof. /<lat. superare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A SE SUPĂRÁ mă súpăr intranz. A-şi manifesta nemulţumirea (faţă de acţiunile sau vorbele cuiva) printr-o atitudine rezervată sau ostilă; a se mânia. ♢ ~ foc a se supăra foarte tare. /<lat. superare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

SUPĂR//ÁRE ~ări f. 1) v. A SUPĂRA şi A SE SUPĂRA. ♢ Fără (sau să nu fie cu) ~ se spune când vrem ca cineva să nu se supere pentru faptul că ne adresăm sau îl întrebăm ceva. 2) Dispoziţie rea. 3) Atitudine rezervată şi ostilă faţă de cineva; mânie. I-a trecut ~area. [G.-D. supărării] /v. a (se) supăra
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

supărá (-r, -at), vb. 1. (Înv.) A întrece, a obosi, a învinge: pe unii i-au supărat cu pedeapsă (N. Costin); supărat de străinătate (S. Ludescu). – 2. A împovăra, a îngreuna. – 3. A stingheri. – 4. A necăji, a amărî. – 5. A plictisi, a urî. – 6. (Refl., înv.) A se plictisi, a se obosi, a nu mai putea. – 7. (Refl.) a se înfuria, a se întărîta, a se înverşuna. – Mr. şupăr(are) „a-şi rîde de”. Lat. sŭpĕrāre „a depăşi, a întrece” (Cipariu, Gram., 33; Cihac, I, 19; Philippide, Principii, 48; Şeineanu, Semasiol., 126; Puşcariu 1096; Pascu, I, 164; REW 8458; Bogrea, Dacor., III, 415), cf. it. soprare, prov., cat., sp., port. sobrar. Din sensul de „a întrece” s-a dezvoltat cel de „a lua prea mult în seamă” sau „a avea mai mult decît se poate suporta”; cf. pentru evoluţia semantică fr. outrer „a trece mai departe” şi „a insulta” (Candrea), fr. excéder „a întrece” şi „a obosi”, ca şi asupri. Celelalte explicaţii nu sînt convingătoare din sl. sąprĭ „adversar” (Miklosich, Slaw. Elem., 48; Cihac, II, 380); din rut. supra „ceartă” (Domaschke 114), de la un rut. *suprati „care din nefericire nu a putut fi întîlnit” (Byhan 341); de la asupra (Creţu 372). Der. supăr, s.n. (înv., oboseală, trudă, necaz, chin); supărăcios, adj. (care se supără; stingheritor); supărăciune, s.f. (boală la oi; cf. cotonogeală); supăralnic (var. supărelnic), adj. (iritabil, irascibil); supărare, s.f. (necaz, neplăcere, belea; amărăciune, contrarietate; tristeţe; Trans., epilepsie); supărător, adj. (care supără, neplăcut, stingheritor); nesupărat, adj. (liber, nestînjenit).
(Dicţionarul etimologic român)

supărá vb., ind. prez. 1 sg. súpăr, 3 sg. şi pl. súpără
(Dicţionar ortografic al limbii române)

supăráre s. f., g.-d. art. supărării; pl. supărări
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
SUPĂRÁ vb. 1. (pop. şi fam.) a se burzului, (prin Mold.) a(-i) bănui, (Transilv.) a se spulbera, (fam.) a se îmbufna, a se zborşi, (fam. fig.) a se zbârli, (arg.) a se şucări. (S-a ~ tare pe el.) 2. v. certa. 3. v. înciuda. 4. v. mâhni. 5. v. nemulţumi. 6. v. enerva. 7. v. deranja. 8. a se ofensa, (livr. şi fam.) a se ofusca, (fam. fig.) a se şifona. (Ce te-ai ~ aşa?!) 9. v. jena. 10. v. chinui.
(Dicţionar de sinonime)

SUPĂRÁ vb. v. asupri, bate, birui, conjura, cotropi, exploata, implora, invada, împila, împovăra, încălca, înfrânge, întrece, învinge, năpădi, năpăstui, oprima, oropsi, persecuta, plictisi, prigoni, sătura, tiraniza, urgisi, urî.
(Dicţionar de sinonime)

SUPĂRÁRE s. 1. (pop. şi fam.) burzuluială, (fam.) îmbufnare, (arg.) şucăreală. (Termină cu ~!) 2. v. mâhnire. 3. v. necaz. 4. v. necaz. 5. nemulţu-mire, neplăcere, (înv., reg. şi fam.) parapon, (înv. şi reg.) scârbă, (înv.) pricinuire. (Ce ~ te apasă?) 6. belea, bucluc, dandana, încurcătură, năpastă, neajuns, necaz, nemulţumire, nenorocire, neplăcere, nevoie, pacoste, pocinog, rău, (înv. şi pop.) poznă, răutate, (pop.) alagea, daraveră, păcat, ponos, potcă, poticală, zăduf, (înv. şi reg.) nacafa, nagodă, (reg.) dănănaie, încurcală, năzbâcă, năzdrăvănie, păcostenie, şugă, şugu-bină, toroapă, (prin Mold.) bacală, (Transilv.) bai, (Ban., Maram. şi Bucov.) bedă, (Mold.) chichion, (Olt. şi Ban.) cotoarbă, (Olt., Ban. şi Transilv.) dabilă, (înv.) nesosinţă, nevoinţă, patimă, satara, stenahorie. (Ce ~ a căzut pe el!) 7. v. nervozitate. 8. deranj. (Nu vă fac nici o ~ dacă ...)
(Dicţionar de sinonime)

SUPĂRÁRE s. v. epilepsie.
(Dicţionar de sinonime)



Antonime:
A (se) supăra ≠ a (se) împăca
(Dicţionar de antonime)

Supărare ≠ bucurie, voioşie
(Dicţionar de antonime)


Cuvinte care încep cu literele: su sup supa supar supara

Cuvinte se termină cu literele: re are rare arare parare