surcele dex - definiţie, sinonime, conjugare
SURCEÁ, -ÍCĂ, surcele, s.f. Aşchie care sare când se ciopleşte sau când se taie un lemn, surcel; p. ext. vreasc, gătej, beţişor. – Refăcut din surcele (pl. lui surcel).
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

SURCÉL, surcele, s.n. (Înv. şi pop.) Surcea. – Lat. surcellus.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

SURC//ÍCĂ ~éle f. Bucată mică de lemn desprinsă la tăierea, cioplirea sau despicarea acestuia. [G.-D. surcelei; Var. surcea] /<lat. surcellus
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

surceá (-éle), s.f. – Aşchie, vreasc, gătej. – Var. surcel. Mr. surţel, surţeao, megl. surţǫl. Lat. surcellus, var. vulgară a lui surcŭlus „creangă” (Cihac, I, 271; Koerting 9280; Densusianu, Rom., XXXIII, 287; Puşcariu 1699; Iordan, Dift., 134; REW 8472), păstrat şi în it. din N sursel, sciorscel (Battisti, V, 3556). Rezultatul normal este surcel, de la al cărui pl. s-a format sing. actual. – Der. surceli, vb. (a tăia lemne, a strînge surcele).
(Dicţionarul etimologic român)

surceá/surcícă s. f., g.-d. art. surcélei; pl. surcéle
(Dicţionar ortografic al limbii române)

surcél s. n., pl. surcéle
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
SURCEÁ s. 1. aşchie, surcică, ţandără, (pop.) zburătură, (reg.) puzderie, sfarghie, (Transilv.) salcă, (prin vestul Transilv.) sălângă, (Transilv.) scărâmbă, (prin Bucov.) sclepniţă, (Transilv. şi Mold.) scoarţă, (înv.) oţapoc. (Sare o ~ de la tăiatul lemnelor.) 2. (mai ales la pl.) v. vreasc.
(Dicţionar de sinonime)

SURCÉL s. v. fus.
(Dicţionar de sinonime)

SURCÉLE s. pl. v. minciună, minciunea, min-ciunică, scovardă, uscăţea, uscăţică.
(Dicţionar de sinonime)

SURCÍCĂ s. 1. v. surcea. 2. (mai ales la pl.) v. vreasc.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: su sur surc surce surcel

Cuvinte se termină cu literele: le ele cele rcele urcele