surd dex - definiţie, sinonime, conjugare

surd

[Sinonime]
SURD, -Ă, surzi, -de, adj. 1. (Adesea substantivat) Care nu aude (bine), lipsit (total sau parţial) de auz. ♦ Fig. Care nu vrea să audă, să înţeleagă; neînduplecat, nesimţitor, fără suflet. ♢ Loc. adv. (Substantivat) De(-a) surda = în zadar, degeaba. ♢ Expr. A rămâne surd la ceva = a nu da ascultare unei solicitări, a nu se impresiona de ceva, a rămâne rece, neînţelegător. 2. (Fon.; despre consoane; şi substantivat, f.) Care se emite fără participarea coardelor vocale. 3. (Despre sunete, zgomote; adesea adverbial) Cu intensitate atenuată, lipsit de rezonanţă; slab, înăbuşit, înfundat, confuz. ♢ (În sintagma) Cameră surdă = încăpere cu absorbţie acustică foarte ridicată, folosită pentru măsurători acustice speciale. ♦ Fig. (Despre sentimente, conflicte etc.) Mocnit, ascuns, tăinuit. ♦ Fig. (Despre senzaţii, dureri etc.) Înăbuşit; nedefinit, vag. – Din lat. surdus.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

SUR//D ~dă (~zi, ~de) 1) şi substantival Care este lipsit de simţul auzului. ♢ A face pe ~dul a se preface că nu aude sau că nu înţelege. A bate toba (sau toaca) la urechile ~dului a vorbi în zadar. ~dul nu aude, dar le (sau o) potriveşte se spune despre cineva care dă la o întrebare cu totul alt răspuns, decât cel aşteptat. Du-te (sau să te duci) unde a dus ~dul roata şi mutul iapa se spune cuiva, pe care îl alungi şi nu vrei să mai ştii nimic despre el. 2) fig. Care vădeşte o nepăsare absolută; căruia nu-i pasă de necazurile altuia. 3) şi substantival Care nu are rezonanţă; lipsit de sonoritate; mat; şters. Vuiet ~. A răspuns ~.Consoană ~dă consoană care este emisă fără vibrarea coardelor vocale. 4) fig. (despre stări, sentimente, senzaţii etc.) Care este puţin pronunţat; care nu se manifestă acut. Durere ~dă. /<lat. surdus
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

surd (-dă), adj. – 1. Care nu aude. – 2. Slab, care nu se aude. – Mr., megl., istr. surd. Lat. surdus (Puşcariu 1700; REW 8474); cf. it., sp. sordo, prov., cat. sort, fr. sourd, port. surdo, alb. surdh; (Philippide, II, 656). – Der. de(-a) surda, adv. (degeaba, inutil), cu o evoluţie asemănătoare lat. absurdus, cf. fr. dialogue de sourds (contaminarea cu degeaba, Gamillscheg, Olt., 111, nu pare să prezinte interes), mr. na surda; surdă, s.f. (becaţă, Gallinazo gallinula), după fr. sourde; surdomut, s.m., după fr. sourd-muet; surditate, s.f., după fr. surdité; surzi (var. asurzi), vb. (a face să-şi piardă auzul; a rămîne surd; a amortiza, a atenua zgomotul), din lat. surdescĕre, vulgar *surdῑre; surzie (var. surdenie), s.f. (surditate); surzilă, s.m. (poreclă pentru un surd); surdină, s.f., din fr. sourdine.
(Dicţionarul etimologic român)

de-a súrda loc. adv.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

surd adj. m., pl. surzi; f. sg. súrdă, pl. súrde
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
SURD adj. 1. (MED.) (Bucov. şi Mold.) pliurd, (prin Olt. şi Munt.) purd. (Om ~; ureche ~.) 2. (FON.) afon. (Consoană ~.) 3. v. înăbuşit.
(Dicţionar de sinonime)

SURD adj. v. ascuns, confuz, difuz, imprecis, indefinit, indiferent, neclar, nedefinit, nedesluşit, nelămurit, nepăsător, neprecis, nesimţitor, reţinut, tăinuit, vag.
(Dicţionar de sinonime)



Antonime:
Surdsonor
(Dicţionar de antonime)


Cuvinte care încep cu literele: su sur

Cuvinte se termină cu literele: rd urd