susura

SUSURÁ, pers. 3 súsură, vb. I. Intranz. (Despre ape curgătoare, frunze; p. ext. despre adierea vântului etc.) A produce un zgomot lin, uşor, monoton şi continuu; a murmura. – Din fr. susurrer.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A SUSURÁ pers. 3 súsură intranz. (despre ape curgătoare, frunze mişcate de vânt etc.) A produce un zgomot lin, continuu şi plăcut; a murmura; a şopoti. /<fr. susurrer, lat. susurrare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

susurá (-r, át), vb. – A murmura. Fr. susurrer. – Der. susur, s.n. (murmur). Prezenta mr. şuşuredz, şuşurare, i-a făcut pe Puşcariu 1706 şi Pascu, I, 168, să se gîndească că aceste cuvinte reprezintă direct lat. susurrāre. Această ipoteză este foarte puţin probabilă; cuvîntul nu este popular şi mr. trebuie să fie o creaţie expresivă care aparţine familiei lui şoşoi.
(Dicţionarul etimologic român)

SUSURÁ vb. I. intr. (Despre ape curgătoare, frunze) A produce un zgomot lin şi continuu. [P.i. 3 -ră. / < fr. susurrer].
(Dicţionar de neologisme)

SUSURÁ vb. intr. (despre ape curgătoare, frunze) a produce un susur. (< fr. susurrer)
(Marele dicţionar de neologisme)

susurá vb., ind. prez. 1 sg. súsur, 3 sg. şi pl. súsură; conj. prez. 3 sg. şi pl. súsure
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
SUSURÁ vb. 1. v. clipoci. 2. v. foşni.
(Dicţionar de sinonime)