sâmbure

SÂMBURE, sâmburi, s.m. 1. Parte din interiorul unor fructe, cu învelişul lemnos, care conţine sămânţa; p. restr. partea moale a seminţei, care conţine substanţa germinativă. ♦ (Impr.) Sămânţă. 2. Fig. Parte centrală, fundamentală, esenţială a unui lucru, a unei acţiuni; miez, inimă, nucleu; p. ext. germen. ♦ (Concr.) Grup restrâns de oameni care acţionează în mod organizat şi care formează nucleul unei grupări mai mari. ♦ Fig. Esenţă, idee esenţială. 3. Fig. Părticică, fărâmă. [Var.: (rar) sâmbur s.m.] – Cf. alb. s u m b u l l,  t h u m b u l l.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

SÂMBUR//E ~i m. 1) Sămânţa din interiorul unor fructe (cu sau fără învelişul dur care o protejează). ~ de caisă. 2) fig. Parte esenţială a unui lucru; miez; nucleu. 3) fig. Parte minimală din ceva; pic; fărâmă. Un ~ de adevăr. /Cuv. autoht.
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

sâmbure s. m., art. sâmburele; pl. sâmburi
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
SÂMBURE s. (BOT.) sămânţă. (~ de dovleac.)
(Dicţionar de sinonime)

SÂMBURE s. v. embrion, esenţă, fond, izvor, început, materie, miez, nucleu, obârşie, origine, provenienţă, sursă.
(Dicţionar de sinonime)