SÂSÂÍ, sấsâi, vb. IV. Intranz. 1. (Mai ales despre gâşte, şerpi) A scoate un sunet asemănător unui „s” prelungit. ♦ (Despre lemne ude care ard) A produce un sunet şuierător din cauza apei evaporate în timpul arderii; a fâşâi. 2. (Despre oameni) A vorbi defectuos, pronunţând „s” în loc de „ş” sau deformând unele sunete; a vorbi peltic. – Formaţie onomatopeică.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
ŞÂŞÂÍ, şấşâi, vb. IV. Tranz. A repeta în mod prelungit şi monoton sunetul „ş” pentru a linişti sau a adormi un copil mic. – Formaţie onomatopeică.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
ŞÂŞÂÍT, şâşâituri, s.n. Faptul de a şâşâi. – V. şâşâi.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
SÂSÂÍT1 s.n. Sâsâire. ♦ Sunetul caracteristic, asemănător cu un „s” prelungit, pe care îl scot unele animale sau păsări, ca şarpele, gâsca; sâsâitură; p. gener. orice sunet asemănător. – V. sâsâi.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
SÂSÂÍT2, -Ă, sâsâiţi, -te, adj. (Despre oameni) Care sâsâie; (despre cuvinte) pronunţat defectuos prin deformarea unor sunete (mai ales prin deformarea sunetului „ş”, pronunţat ca „s”). ♢ (Adverbial) Vorbeşte sâsâit. – V. sâsâi.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
A SÂSÂÍ sâsâi intranz. 1) (mai ales despre gâşte sau despre şerpi) A scoate sunete specifice asemănătoare sunetului „s” prelungit. 2) (despre obiecte umede ce ard) A produce un zgomot specific uşor în timpul arderii; a sfârâi. 3) (despre persoane) A pronunţa „s” în loc de „ş”; a avea o pronunţie defectuoasă a sunetului „ş”. /Onomat.
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
sâsâí vb., ind. şi conj. prez. 1 şi 2 sg. sâsâi, 3 sg. şi pl. sâsâie, imperf. 3 sg. sâsâiá
(Dicţionar ortografic al limbii române)
şâşâí (a linişti) vb., ind. şi conj. prez. 3 sg. şâşâie, imperf. 3 sg. şâşâiá
(Dicţionar ortografic al limbii române)
şâşâít s. n., pl. şâşâíturi
(Dicţionar ortografic al limbii române)
sâsâít s. n.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
sâsâi, sâsâie, s.n. (reg.) 1. hambar de cereale; sâsâiac. 2. ladă mare în care se păstrează cereale.
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)
şâşâí, şấşâi şi şâşâiésc, vb. IV (reg.) 1. (despre frunzele mişcate de vânt, despre ape etc.) a produce un zgomot slab şi continuu; a şuşui, a şoşoi, a foşni, a fâşâi, a şuşoti, a murmura, a susura. 2. (despre copiii mici) a linişti, a adormi prin repetarea prelungită şi monotonă a sunetului ş; a şuşui. 3. a şuiera.
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)
Sinonime:
SÂSÂÍ vb. 1. v. şuiera. 2. (Transilv. şi Olt.) a şişcăvi. (Un om care ~ când vorbeşte.) 3. a fâşâi. (Lemnele ~ în sobă.)
(Dicţionar de sinonime)
SÂSÂÍ vb. v. fâsâi, foşni, suna, susura, sopoti, şopti, şuşoti, şuşui.
(Dicţionar de sinonime)
SÂSÂÍT adj. peltic, (Mold. şi Transilv.) cepeleag, (Transilv. şi Olt.) şişcav. (Om ~.)
(Dicţionar de sinonime)
SÂSÂÍT s. sâsâială, sâsâitură. (Se aude un ~.)
(Dicţionar de sinonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
ŞÂŞÂÍ, şấşâi, vb. IV. Tranz. A repeta în mod prelungit şi monoton sunetul „ş” pentru a linişti sau a adormi un copil mic. – Formaţie onomatopeică.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
SÂSÂÍT1 s.n. Sâsâire. ♦ Sunetul caracteristic, asemănător cu un „s” prelungit, pe care îl scot unele animale sau păsări, ca şarpele, gâsca; sâsâitură; p. gener. orice sunet asemănător. – V. sâsâi.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
SÂSÂÍT2, -Ă, sâsâiţi, -te, adj. (Despre oameni) Care sâsâie; (despre cuvinte) pronunţat defectuos prin deformarea unor sunete (mai ales prin deformarea sunetului „ş”, pronunţat ca „s”). ♢ (Adverbial) Vorbeşte sâsâit. – V. sâsâi.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
A SÂSÂÍ sâsâi intranz. 1) (mai ales despre gâşte sau despre şerpi) A scoate sunete specifice asemănătoare sunetului „s” prelungit. 2) (despre obiecte umede ce ard) A produce un zgomot specific uşor în timpul arderii; a sfârâi. 3) (despre persoane) A pronunţa „s” în loc de „ş”; a avea o pronunţie defectuoasă a sunetului „ş”. /Onomat.
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
sâsâí vb., ind. şi conj. prez. 1 şi 2 sg. sâsâi, 3 sg. şi pl. sâsâie, imperf. 3 sg. sâsâiá
(Dicţionar ortografic al limbii române)
şâşâí (a linişti) vb., ind. şi conj. prez. 3 sg. şâşâie, imperf. 3 sg. şâşâiá
(Dicţionar ortografic al limbii române)
şâşâít s. n., pl. şâşâíturi
(Dicţionar ortografic al limbii române)
sâsâít s. n.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
sâsâi, sâsâie, s.n. (reg.) 1. hambar de cereale; sâsâiac. 2. ladă mare în care se păstrează cereale.
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)
şâşâí, şấşâi şi şâşâiésc, vb. IV (reg.) 1. (despre frunzele mişcate de vânt, despre ape etc.) a produce un zgomot slab şi continuu; a şuşui, a şoşoi, a foşni, a fâşâi, a şuşoti, a murmura, a susura. 2. (despre copiii mici) a linişti, a adormi prin repetarea prelungită şi monotonă a sunetului ş; a şuşui. 3. a şuiera.
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)
Sinonime:
SÂSÂÍ vb. 1. v. şuiera. 2. (Transilv. şi Olt.) a şişcăvi. (Un om care ~ când vorbeşte.) 3. a fâşâi. (Lemnele ~ în sobă.)
(Dicţionar de sinonime)
SÂSÂÍ vb. v. fâsâi, foşni, suna, susura, sopoti, şopti, şuşoti, şuşui.
(Dicţionar de sinonime)
SÂSÂÍT adj. peltic, (Mold. şi Transilv.) cepeleag, (Transilv. şi Olt.) şişcav. (Om ~.)
(Dicţionar de sinonime)
SÂSÂÍT s. sâsâială, sâsâitură. (Se aude un ~.)
(Dicţionar de sinonime)