SĂTURÁ, sátur, vb. I. Refl. şi tranz. 1. A(-şi) potoli pe deplin foamea sau setea, a (se) îndestula cu mâncare sau cu băutură. ♢ Loc. adv. Pe săturate = în cantitate suficientă pentru potolirea deplină a foamei sau a setei. 2. Fig. A fi sau a face să fie pe deplin mulţumit, satisfăcut (de sau cu ceva). 3. Fig. A fi sau a face să fie sătul, plictisit, dezgustat, scârbit de ceva sau de cineva. – Lat. saturare.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
A SĂTURÁ sátur tranz. 1) A face să se sature. 2) pop. (fiinţe) A face să se lase (de un obicei rău); a dezbăra. /<lat. saturare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A SE SĂTURÁ mă sátur intranz. 1) A-şi potoli pe deplin foamea (sau setea); a deveni sătul. 2) A se simţi întru totul satisfăcut; a nu mai avea nevoie. ~ de somn. 3) A fi sătul, plictisit sau dezgustat. ♢ ~ de ceva (sau de cineva) ca de mere acre (sau pădureţe) a fi dezgustat complet de ceva (sau de cineva). ~ până în gât a-i fi lehamite. /<lat. saturare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
săturá (sátur, săturát), vb. – 1. A satisface, a mulţumi. – 2. A obosi, a vlăgui. – Mr. satur, săturare, megl. satur, săturari, istr. sotur. Lat. satŭrāre (Puşcariu 1532; REW 7622), cf. napol. satorarę, lom. sagia (Battisti, V, 3347). Este dubletul lui satura, vb., din fr. saturer. – Der. săturător, adj. (care satură); nesăturat, adj. (nesatisfăcut); saturaţi(un)e, s.f., din fr. saturation. Din rom. provine săs. szêturîn.
(Dicţionarul etimologic român)
săturá vb., ind. prez. 1 sg. sátur, 3 sg. şi pl. sátură; conj. prez. 3 sg. şi pl. sáture
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
SĂTURÁ vb. 1. a (se) îndestula, (prin Transilv. şi Olt.) a (se) săţui. (I-a ~ cu mâncare.) 2. (reg.) a se îmbucări. (Vitele s-au ~.) 3. (fig.) a (se) lecui, a (se) vindeca. (Lasă că-l ~ eu de prostii.) 4. v. plictisi. 5. v. dezgusta. 6. (Mold., fig.) a se hrăni. (S-a ~ de mizeriile ce i se fac.)
(Dicţionar de sinonime)
SĂTURÁ vb. v. împlini, îndeplini, realiza, satisface.
(Dicţionar de sinonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
A SĂTURÁ sátur tranz. 1) A face să se sature. 2) pop. (fiinţe) A face să se lase (de un obicei rău); a dezbăra. /<lat. saturare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
săturá (sátur, săturát), vb. – 1. A satisface, a mulţumi. – 2. A obosi, a vlăgui. – Mr. satur, săturare, megl. satur, săturari, istr. sotur. Lat. satŭrāre (Puşcariu 1532; REW 7622), cf. napol. satorarę, lom. sagia (Battisti, V, 3347). Este dubletul lui satura, vb., din fr. saturer. – Der. săturător, adj. (care satură); nesăturat, adj. (nesatisfăcut); saturaţi(un)e, s.f., din fr. saturation. Din rom. provine săs. szêturîn.
(Dicţionarul etimologic român)
săturá vb., ind. prez. 1 sg. sátur, 3 sg. şi pl. sátură; conj. prez. 3 sg. şi pl. sáture
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
SĂTURÁ vb. 1. a (se) îndestula, (prin Transilv. şi Olt.) a (se) săţui. (I-a ~ cu mâncare.) 2. (reg.) a se îmbucări. (Vitele s-au ~.) 3. (fig.) a (se) lecui, a (se) vindeca. (Lasă că-l ~ eu de prostii.) 4. v. plictisi. 5. v. dezgusta. 6. (Mold., fig.) a se hrăni. (S-a ~ de mizeriile ce i se fac.)
(Dicţionar de sinonime)
SĂTURÁ vb. v. împlini, îndeplini, realiza, satisface.
(Dicţionar de sinonime)