tâmpi dex - definiţie, sinonime, conjugare
TÂMP, -Ă, tâmpi, -e, adj. 1. (Înv. şi pop.; adesea substantivat) Prost; tâmpit (1). 2. (Reg.; despre instrumente ascuţite) Cu vârful sau cu tăişul tocit, ştirbit; tâmpit (2). – Din sl. tonpŭ. Cf. magh. t o m p a.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

TÂMPÍ, tâmpesc, vb. IV. Refl. şi tranz. 1. A-şi pierde sau a face să-şi piardă inteligenţa, a deveni sau a face să devină tâmpit; a (se) prosti. 2. (Reg.) A deveni sau a face să devină tâmp (2); a (se) toci, a (se) ştirbi. – Din tâmp.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

TÂMP ~ă (~i, ~e) 1) şi substantival rar (despre persoane sau despre manifestările lor) Care vădeşte lipsă de inteligenţă; prost; neghiob; tont; nătărău; nătâng; netot; nerod; stupid; năuc. 2) reg. (despre obiecte de tăiat) Care are tăişul sau vârful ros şi nu mai taie. /<sl. tonpu
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A TÂMP//Í ~ésc tranz. A face să se tâmpească. /Din tâmp
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A SE TÂMP//Í mă ~ésc intranz. 1) (despre persoane) A-şi pierde inteligenţa; a deveni tâmp; a se năuci; a se prosti. 2) reg. (despre instrumente cu vârf sau cu tăiş) A deveni mai puţin ascuţit; a se toci. 3) fig. rar (despre fenomene ale naturii) A pierde din intensitate; a se domoli; a se potoli; a se ogoi; a se tempera; a modera; a se linişti. /Din tâmp
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

tîmp (-pă), adj. – 1. Tocit, ştirb. – 2. Obtuz, tont, prost. Sl. tąpŭ „obtuz” (Miklosich, Slaw. Elem., 50; Cihac, II, 410; Byhan 336; Philippide, I, 460; Conev 39; Weigand, BA, II, 264; Candrea); dar coincide cu o rădăcină expresivă romanică, temp- (REW 8626), astfeltîmpă, s.f. (coastă, deal), conservat mai ales ca toponim, se poate explica atît prin lat. sau mai bine (*timpa, cf. calabr. timpa „prăpastie”, timpariellu „muncel”, timpune „colnic”, campid. temba „bulgăre de pămînt”, sicil. timpa prăpastie, sp. atempa „păşuni în locuri joase”, cf. REW 8739; Drăganu, Dacor., I, 107; Rohlfs, ZRPh., LVII, 448; Tagliavini, Studii rum., III, 86; Iordan, BL, VI, 40; Corominas, I, 317); sau mai probabil, printr-o rădăcină expresivă internă, din aceeaşi familie cu lat. tumbae, mgr. δοῦμπα „tumul”, germ. stumpf „tocit”. Der. tîmpi, vb. (a roade, a toci; a idioţi, a îndobitoci); tîmpeală (var. tîmpenie), s.f. (neghiobie, prostie, imbecilitate); tîmpiş, s.n. (înv., oblic); tîmpitor, adj. (care prosteşte); tupi (var. Mold., tuchi), vb. (a nivela; a năuci; a zăpăci; a ascunde, a tăinui), cu pierderea nazalităţii, cf. piti; tupila, vb. refl. (a se reduce, a se micşora), de la tupi ca pitula de la piti; tupiliş, adv. (pe ascuns, pe furiş), cf. pituliş. – Cf. întîmpina.
(Dicţionarul etimologic român)

tâmp adj. m., pl. tâmpi; f. sg. tâmpă, pl. tâmpe
(Dicţionar ortografic al limbii române)

tâmpí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. tâmpésc, imperf. 3 sg. tâmpeá; conj. prez. 3 sg. şi pl. tâmpeáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
TÂMP adj., s. v. cretin, idiot, imbecil, tâmpit.
(Dicţionar de sinonime)

UNGHI TÂMPÍT s. v. unghi obtuz.
(Dicţionar de sinonime)

TÂMPÍ vb. 1. v. idiotiza. 2. a (se) îndobitoci, a (se) prosti, (pop.) a (se) năuci, (reg.) a (se) hăbăuci, (Transilv. şi Olt.) a (se) tonti. (Viaţa pe care o duce l-a ~ de tot.)
(Dicţionar de sinonime)

TÂMPÍ vb. v. bate, birui, înfrânge, întrece, învinge.
(Dicţionar de sinonime)



Antonime:
Tâmp ≠ ager, deştept, inteligent, isteţ, mintios
(Dicţionar de antonime)


Cuvinte care încep cu literele: ta tam tamp

Cuvinte se termină cu literele: pi mpi ampi