tânjitor
TÂNJITÓR, -OÁRE, tânjitori, -oare, adj. (Rar) 1. Care tânjeşte (1); slab, bolnav. 2. Plin de dor, duios, galeş. ♦ Plin de jale, de tristeţe; tânguitor. – Tânji + suf. -tor.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
TÂNJIT//ÓR ~oáre (~óri, ~oáre) 1) (despre persoane) Care tânjeşte. 2) rar Care vădeşte o dorinţă arzătoare; frământat de dor. Ochi ~ori. 3) fig. (despre plante) Care este lipsit de vlagă; ofilit; veştejit. /a tânji + suf. ~tor
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
tânjitór adj. m., pl. tânjitóri; f. sg. şi pl. tânjitoáre
(Dicţionar ortografic al limbii române)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
TÂNJIT//ÓR ~oáre (~óri, ~oáre) 1) (despre persoane) Care tânjeşte. 2) rar Care vădeşte o dorinţă arzătoare; frământat de dor. Ochi ~ori. 3) fig. (despre plante) Care este lipsit de vlagă; ofilit; veştejit. /a tânji + suf. ~tor
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
(Dicţionar ortografic al limbii române)