tăbârcea

TĂBÂRCÍ, tăbârcesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A purta (sau a ridica) o greutate în braţe, în mâini sau în spinare; a târî după sine ceva greu. 2. Refl. A se căţăra cu greutate, a se opinti (spre a se urca). ♦ A umbla greu ( din cauza unei sarcini pe care o poartă), a se târî. – Din tăbârcă.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A TĂBÂRC//Í ~ésc tranz. pop. (greutăţi) A duce sau a ridica cu greu (în braţe sau în spinare). /Din tăbârcă
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A SE TĂBÂRC//Í mă ~ésc intranz. 1) A se căţăra anevoios; a se urca, opintindu-se. 2) A merge încet, abia ducându-şi picioarele (din cauza unei sarcini); a se târî. /Din tăbârcă
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

tăbârcí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. tăbârcésc, imperf. 3 sg. tăbârceá; conj. prez. 3 sg. şi pl. tăbârceáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)

tăbârceá, tăbârcéle, s.f. (reg.) unealtă ciobănească de presat caşul.
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)

---

Sinonime:
TĂBÂRCÍ vb. v. târî.
(Dicţionar de sinonime)