tăinuitor

TĂINUITÓR, -OÁRE, tăinuitori, -oare, adj., s.m. şi f. 1. Adj. Care tăinuieşte, care ascunde ceva. 2. S.m. şi f. Persoană care tăinuieşte fapta unui răufăcător, care adăposteşte o persoană urmărită de justiţie sau ascunde lucruri furate, mărfuri de contrabandă etc. [Pr.: -nu-i-] – Tăinui + suf. -tor.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

TĂINUIT//ÓR ~oáre (~óri, ~oáre) şi substantival Care tăinuieşte pe cineva sau ceva. [Sil. -nu-i-] /a tăinui + suf. ~tor
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

tăinuitór adj. m., s. m., pl. tăinuitóri; f. sg. şi pl. tăinuitoáre
(Dicţionar ortografic al limbii române)