tălălăi

TĂLĂLĂÍ, tălălăiesc, vb. IV. Intranz. 1. A vorbi mult şi fără rost; a pălăvrăgi, a flecări. 2. A merge încoace şi încolo, păşind fără siguranţă; a hoinări, a vagabonda. – Formaţie onomatopeică.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

TĂLĂLẮU s.n. (Reg.) Zgomot, larmă, tărăboi. – Et. nec.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A TĂLĂLĂ//Í ~iésc intranz. pop. 1) A vorbi mult şi fără rost; a spune vrute şi nevrute; a îndruga verzi şi uscate; a flecări; a pălăvrăgi; a trăncăni; a liorbăi. 2) A umbla fără nici un rost; a umbla brambura; a hoinări; a vagabonda. 3) A merge nesigur; a se bălăbăni. /Din tala
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

TĂLĂLẮU¹ n. pop. Gălăgie mare; tămbălău; dandana. /Orig. nec.
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

TĂLĂLẮ//U² ~i m. Persoană lipsită de inteligenţă; tont; nătărău; bleg. /<ung. telelö
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

tălălăí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. tălălăiésc, imperf. 3 sg. tălălăiá; conj. prez. 3 sg. şi pl. tălălăiáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)

tălălău (larmă) s. n., art. tălălăul; pl. tălăláie
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
TĂLĂLĂÍ vb. v. flecări, hoinări, îndruga, pălăvrăgi, sporovăi, trăncăni, vaga-bonda.
(Dicţionar de sinonime)

TĂLĂLĂU adj., s. v. bleg, nătăfleţ, nătărău, nătâng, neghiob, nerod, netot, prost, prostănac, stupid, tont, tontălău.
(Dicţionar de sinonime)