tămâia dex - definiţie, sinonime, conjugare
TĂMÂIÁ, tămâiez, vb. I. 1. Tranz. şi intranz. (Bis.) A răspândi fum de tămâie, a afuma cu tămâie. 2. Tranz. Fig. A copleşi cu laude excesive, a linguşi. 3. Refl. (Rar) A se îmbăta, a se chercheli. – Din tămâie.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

TĂMẤIE s.f. Substanţă răşinoasă obţinută prin crestare din scoarţa unor arbuşti exotici, solidificată sub forma unor boabe neregulate, de culoare roşiatică sau gălbuie, care, prin ardere, produc un fum cu miros aromat pătrunzător, folosită în ceremoniile religioase. ♢ Expr. A fugi (de ceva sau de cineva) ca dracul de tămâie = a se feri cu cea mai mare grijă de ceva, a ocoli de departe pe cineva pentru a evita situaţii neplăcute, penibile. – Probabil lat. *thymanea.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A TĂMÂ//IÁ ~iéz tranz. 1) A afuma cu tămâie. 2) fig. (persoane) A lăuda în mod exagerat (pentru a-i câştiga bunăvoinţa); a măguli; a linguşi; a flata. /Din tămâie
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A SE TĂMÂ//IÁ mă ~iéz intranz. pop. A se îmbăta usor; a se ameţi; a se chercheli; a se aghesmui; a se afuma. /Din tămâie
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

TĂMÂIE f. bis. Substanţă răşinoasă care, fiind aprinsă, emană un miros puternic şi specific. ♢ A fugi de ceva (sau de cineva) ca dracul de ~ a se feri cu o deosebită atenţie de ceva sau de cineva pentru a evita neplăcerile. [G.-D. tămâiei] /<lat. thymania
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

tămîie, s.f. – 1. Substanţă răşinoasă, oliban. – 2. Linguşire. – 3. (Arg.) Plictiseală, urît, lehamite. – Var. Banat tămîńe. Mr. θimnamă, megl. tămǫnă. Gr. θυμιάμα (Miklosich, Fremdw., 133; Roesler 577; Murnu 54; REW 8722, prin intermediul lat. thymiama (Tiktin) probabil trecut la *thym(i)anea (Candrea), cf. v. sard. timangia (Azlori 322), logud. timanza, v. fr. timoine. Der. directă din gr., sau din sl. timijanŭ, cf. bg., slov. temjan, sb., cr. tamjan, mag. tömjén (Cihac, II, 400; Conev 109), nu este posibilă fonetic. Der. tămîier, s.m. (ienupăr, Iuniperus communis); tămîier, s.n. (vas de tămîiat); tămîierniţă, s.f. (vas de tămîiat); tămîietoare, s.f. (vas de tămîiat, femeie care tămîiază, bocitoare); tămîioară, s.f. (violetă, Viola Jooi, Viola odorata); tămîios, adj. (cu gust aromat; parfumat, muscat); tămîioasă, s.f. (viţă de vie care produce struguri aromaţi; vin muscat); tămîiţă, s.f. (plantă, Chenopodium ambrosioides; Ch. botrys); tămîia, vb. (a răspîndi fum de tămîie; a linguşi); tămîiat, adj. (afumat cu tămîie; cherchelit, băut); tămîietor, s.m. (linguşitor).
(Dicţionarul etimologic român)

tămâiá vb., ind. prez. 1 sg. tămâiéz, 3 sg. şi pl. tămâiáză; conj. prez. 3 sg. şi pl. tămâiéze; ger. tămâínd; part. tămâiát
(Dicţionar ortografic al limbii române)

tămâie s. f., art. tămâia, g.-d. art. tămâiei
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
TĂMÂIÁ vb. v. cădelniţa.
(Dicţionar de sinonime)

TĂMÂIÁ vb. v. ameţi, chercheli, flata, îmbăta, linguşi, măguli, turmenta.
(Dicţionar de sinonime)

TĂMÂIE s. (reg.) smirnă, (înv.) livan, oliban. (Miros de ~.)
(Dicţionar de sinonime)

TĂMÂIE s. v. arborele-vieţii, livan, tuia.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: ta tam tama tamai

Cuvinte se termină cu literele: ia aia maia amaia