tărâm dex - definiţie, sinonime, conjugare
TĂRẤM, tărâmuri, s.n. (Pop. şi fam.) 1. Ţinut, regiune, meleag. ♢ (În basme) Celălalt (sau alt) tărâm = regiune îndepărtată (subpământeană), dincolo de lumea reală, populată de fiinţe mitice. ♦ (Rar) Întindere de teren. 2. Domeniu, sferă de activitate. – Cf. tc. t a r i m „locuinţă”, magh. t e r e m „sală mare”.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

TÂRÎ́, târăsc, vb. IV. 1. Tranz. A mişca un lucru (greu) dintr-un loc în altul, trăgându-l pe jos; a trage după sine cu sila un om, un animal. ♢ Expr. A târî barca pe uscat = a trăi greu. ♦ A lua, a purta, a duce cu sine. ♦ Fig. A îndemna, a împinge spre ceva (reprobabil); a antrena. 2. Refl. A merge, a înainta cu greu atingând pământul cu genunchii, cu coatele, cu burta; (despre animale) a înainta prin mişcări specifice, cu trupul lipit de pământ. ♦ A merge încet, a înainta cu greu, abia mişcându-şi picioarele. 3. Refl. (Despre obiecte care atârnă) A atinge pământul cu partea de jos, a se freca de pământ. – Din sl. trĕti.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

TĂRẤM ~uri n. 1) pop. Teritoriu de mare întindere, având anumite caracteristici specifice (de climă, de relief, resurse economice); meleag; ţinut. ♢ Celălalt (sau alt) ~ ţinut fantastic subpământean, locuit de fiinţe ireale. 2) Sferă de activitate; domeniu. /cf. turc. tarim, ung. terem
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A TÂR//Î́ ~ăsc tranz. 1) (obiecte sau fiinţe) A face să se mişte, ducând cu greu (după sine); a trage. ♢ ~ (sau a trage) barca pe uscat a trăi foarte greu. ~ pe cineva în noroi a face să comită fapte reprobabile; a compromite. 2) A face să se târască. /<sl. trĕti
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A SE TÂR//Î mă ~ăsc intranz. 1) (despre persoane sau despre animale) A se mişca greu, cu trupul lipit de pământ. ♢ ~ în faţa cuiva a manifesta servilism faţă se cineva. 2) (despre oameni) A merge încet, cu greu, abia ducându-şi picioarele; a se tăbârci. 3) (despre obiecte care atârnă) A se freca de pământ (în timpul mişcării). /<sl. trĕti
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

tărîm (-muri), s.m. – 1. Regiune, meleag. – 2. Regiune îndepărtată, lumea cealaltă. – 3. Teren, domeniu. Cuvînt oriental, cf. mag. terem „salon” (Cihac, II, 532; Meyer, Türk. St., I, 45), tc. tarim (Şeineanu, II, 350; Lokotsch 2039), din arab. tarima, cf. sp. tarima. Explicaţia prin lat. terranus (Lambrior 107) nu are valoare. Ultimul sens este artificial şi înv., datorită influenţei fr. terrain.
(Dicţionarul etimologic român)

tîrî (tîrắsc, tîrît), vb. – 1. A tîrîi pe pămînt, a trage după sine. – 2. A înşfăca, a înhăţa. – Var. tîrîi, tîri, întîri. Sl. trĕti, trą „a freca” (Cihac, II, 411; Tiktin), cf. sb. trti, ceh. triti. Pentru semantism, trebuie să se pornească de la ideea de „a freca pămîntul”; pentru fonetism, cf. pîrî. – Der. tîrîie-brîu, s.m. (zdrenţăros, golan); tîrîş (Mold., tîrîiş), adv. (pe jos); tîrîş, s.n. (buştean sau sarcină de lemne transportată prin tîrîre); tîrî(i)tor,adj. (care se tîrăşte); tîrîtoare, s.f. (reptilă, unealtă de pescuit pentru a se scufunda); tîrîtură, s.f. (tîrîre, acţiunea de a tîrî; femeie stricată); tîrlan, s.m. (buştean, lemn), cuvînt rar, apare la Sandu-Aldea; tîrlie, s.f. (derdeluş), ultimele cuvinte, cu l expresiv, sînt proprii Munt.
(Dicţionarul etimologic român)

tărâm s. n., pl. tărâmuri
(Dicţionar ortografic al limbii române)

târî́ vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. târăsc, imperf. 3 sg. târá; conj. prez. 3 sg. şi pl. târáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
TĂRÂM s. 1. v. loc. 2. v. domeniu.
(Dicţionar de sinonime)

TÂRÎ vb. 1. a târâi, a târşâi, a trage, (reg.) a tăgârţa. (A ~ ceva după sine.) 2. (rar) a se târşâi, (Mold.) a se tăbârci. (Se ~ până la tranşee.) 3. (pop.) a mâna. (Oltul îl ~ la vale.) 4. a antrena, a împinge. (Îl ~ în acţiuni nesăbuite.)
(Dicţionar de sinonime)

TÂRÎ vb. v. distruge, nimici, potopi, prăpădi, sfărâma, zdrobi, zvânta.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: ta tar tara

Cuvinte se termină cu literele: am ram aram