tărbăci dex - definiţie, sinonime, conjugare
TĂRBĂCÍ, tărbăcesc, vb. IV. Tranz. 1. (Fam.) A bate tare pe cineva, a snopi în bătaie. ♦ Fig. A ocărî; a-şi bate joc de cineva. 2. (Reg.) A frământa noroiul în timpul mersului. ♦ Refl. A se murdări (cu noroi). – Cf. t ă b ă c i.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

tărbăcí (c-esc, ít), vb. – 1. A certa, a săpuni. – 2. A bate, a chelfăni, a ocărî. – 3. A se murdări, a se umple de noroi. Creaţie expresivă puţin clară, poate pornind de la tăbăci „a argăsi”, cu r expresiv; pentru semantism, cf. sp. zurrar „a argăsi” şi „a da bice”. – Der. tărbacă, s.f. (obicei vechi, care constă în a chinui cîinii bătîndu-i) pe care Tiktin îl lega greşit de it. trabucco şi Popescu-Ciocănel 42 de tc. debek „piuliţă”; tărbăceală, s.f. (bătaie; ceartă; chinuire); tăbîrci, vb. (a opinti, a purta ceva greu, a se osteni), în Mold.; tăbîrceală, s.f. (istovire); tîrbosi, vb. (a tulbura, a murdări; a mesteca în cafeaua turcească); tîrboseală, s.f. (zaţul de la cafeaua turcească), în Munt. Rut. terbičiti, pe care Bogrea, Dacor., IV, 850, îl propunea ca etimon al cuvîntului rom., provine probabil de la tărbăci. – Cf. tava, tearfă, tăbueţ.
(Dicţionarul etimologic român)

tărbăcí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. tărbăcésc, imperf. 3 sg. tărbăceá; conj, prez. 3 sg. şi pl. tărbăceáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
TĂRBĂCÍ vb. v. snopi, stâlci.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: ta tar tarb tarba tarbac

Cuvinte se termină cu literele: ci aci baci rbaci arbaci