tărbacă

TĂRBÁCĂ s.f. (Fam.; în expr.) A da (sau a lua) în (sau la, prin) tărbacă = a) a bate zdravăn; b) fig. a batjocori, a ocărî; a-şi bate joc de cineva, a da în tărbăceală. – Din tărbăci (derivat regresiv).
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

tărbácă s. f., pl. tărbáce
(Dicţionar ortografic al limbii române)

tărbácă, tărbăci, s.f. (înv. şi reg.) 1. instrument de chinuit câinii. 2. prăjină de strâns fânul; pârghie. 3. masa tăbăcarului. 4. haină ruptă. 5. bucluc, ceartă. 6. ospăţ.
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)