tătărî dex - definiţie, sinonime, conjugare
TĂTÁR, -Ă, tătari, -e s.m. şi f., adj. 1. S.m. şi f. Persoană care face parte din populaţia de bază a Republicii Tătare sau din grupurile etnice (înrudite ca limbă cu această populaţie) stabilite în cursul istoriei în diferite regiuni din Asia şi Europa. ♦ Persoană care făcea parte din triburile de origine mongolă care în sec. XIII s-au întins din Asia până în Europa răsăriteană şi centrală, constituind statul Hoardei de Aur (de unde au făcut dese incursiuni în ţările vecine). ♢ Expr. Doar nu vin (sau dau) tătarii, se spune când cineva se grăbeşte sau fuge fără un motiv serios. Parcă-l alungă tătarii (din urmă), se spune despre cineva care se grăbeşte foarte tare. 2. Adj. Care aparţine tătarilor (1), privitor la tătari; tătăresc. ♦ (Substantivat, f.) Limba tătară. – Din tc. tatar.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

TĂTĂRÎ́, tătărăsc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A certa, a mustra; a blestema. – Din tătar.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

TĂTÁR1 ~ă (~i, ~e) m. şi f. 1) Persoană care face parte din populaţia de bază a Tatariei sau este originară din Tataria. 2) ist. Persoană care făcea parte din unul din triburile ce au format statul feudal Hoarda de Aur (sec. XII-XV) şi hanatele de mai târziu. /<tăt., turc. tatar
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

TĂTÁR2 ~ă (~i, ~e) v. TĂTĂRESC. /<tăt., turc. tatar
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

tătár (-ri), s.m. – 1. Persoană care făcea parte din triburile mongole; tatarin. – 2. Mătură (Sorghum vulgare). – 3. Cocoş-de-munte (Tetrao urogallus). – Megl. tătar. Tc. tăt. tatar (Şeineanu, II, 351; Lokotsch 2045), cf. sl. tatarinŭ, mag. tatar. Ultimul sens (Candrea) pare a fi o interpretare artificială a numelui ştiinţific Tetrao. – Der. tătarcă, s.f. (tătăroaică: mătură; hrişcă, Polygonum fagopyrum; tichie turcească; varietate de tigvă, Coccinia indica), din sl. tatarka, cf. mag. tatarka (Gáldi, Dict., 162); tătărcuţă (var. tărtăcuţă), s.f. (tichie turcească, tigvă); tătăroaică, s.f. (femeie tătară); tătăresc, adj. (de tătari); tătăreşte, adv. (în limba tătară; ca tătarii); tătărie, s.f. (desime, asprime); tătărime, s.f. (mulţime de tătari); tătarnică, s.f. (varietate de spin, Echinops).
(Dicţionarul etimologic român)

tătár s. m., adj. m., pl. tătári; f. sg. tătáră, g.-d. art. tătárei, pl. tătáre
(Dicţionar ortografic al limbii române)

tătărî́ vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. tătărăsc, imperf. 3 sg. tătărá; conj. prez. 3 sg. şi pl. tătăráscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
FRAGA-TĂTÁRULUI s. v. spanacul-ciobanilor.
(Dicţionar de sinonime)

TĂTÁR adj. tătăresc. (Triburile ~.)
(Dicţionar de sinonime)

TĂTÁR s. v. cocoş-de-munte, cocoş sălbatic, colos, curier, gigant, mătură, mesager, ştafetă, titan, uriaş.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: ta tat tata tatar

Cuvinte se termină cu literele: ri ari tari atari