tăvălire dex - definiţie, sinonime, conjugare
TĂVĂLÍ, tăvălesc, vb. IV. 1. Refl. şi tranz. A (se) rostogoli, a (se) suci pe o parte şi pe alta pe pământ, în iarbă etc. ♢ Expr. (Refl.) A se tăvăli de râs = a râde cu mare poftă; a se prăpădi de râs. 2. Tranz. A bate pe cineva trântindu-l şi târându-l pe jos. 3. Tranz. şi refl. A (se) murdări, a (se) mânji. 4. Tranz. A culca la pământ iarba, cerealele, florile etc. – Cf. sl. v a l i t i.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

TĂVĂLÍRE, tăvăliri, s.f. Acţiunea de a (se) tăvăli şi rezultatul ei. – V. tăvăli.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A TĂVĂL//Í ~ésc tranz. 1) A face să se tăvălească. 2) (haine) A umple de murdărie; a murdări; a mânji; a păta. 3) A bate, trântind şi târând pe jos. 4) (iarba, florile) A apleca la pământ luând o poziţie aproape orizontală; a culca; a poligni; a pologi. 5) fig. pop. (persoane) A face să-şi piardă autoritatea; a compromite; a discredita. /cf. sl. povaliti
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A SE TĂVĂL//Í mă ~ésc intranz. pop. A se întoarce pe o parte şi pe alta. ♢ ~ de râs a râde cu poftă; a se prăpădi de râs. /cf. sl. povaliti
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

tăvălí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. tăvălésc, imperf. 3 sg. tăvăleá; conj. prez. 3 sg. şi pl. tăvăleáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)

tăvălíre s. f., g.-d. art. tăvălírii; pl. tăvălíri
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
TĂVĂLÍ vb. 1. a (se) rostogoli. (Se înşfacă de păr şi se ~ prin iarbă.) 2. a se zvârcoli. (Se ~ pe jos, de durere.) 3. v. culca.
(Dicţionar de sinonime)

TĂVĂLÍ vb. v. jegoşi, mânji, murdări, păta.
(Dicţionar de sinonime)

TĂVĂLÍRE s. 1. rostogolire. (~ lor în iarbă, în timpul încăierării.) 2. zvârcolire. (~ cuiva pe jos, de durere.) 3. v. culcare.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: ta tav tava taval tavali

Cuvinte se termină cu literele: re ire lire alire valire