tăvălugi

TĂVĂLÚG, tăvălugi, s.m. 1. Unealtă agricolă compusă din unul sau din mai mulţi cilindri, folosită la fărâmarea bulgărilor de pământ şi la netezirea şi tasarea solului înainte şi după însămânţare; cilindru greu, folosit la anumite maşini pentru fărâmare, îndesare, nivelare etc. ♢ Expr. A se da sau a se duce (ori a da pe cineva) de-a tăvălugul (sau, adverbial, tăvălug) = a se duce (sau a face pe cineva să se ducă) de-a rostogolul. 2. Instrument rudimentar de treierat. [Pl. şi: (n.) tăvăluguri. – Var. tăvălúc s.m.] – Tăvăli + suf. -ug.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

TĂVĂLUGÍ, tăvălugesc, vb. IV. Tranz. A trece cu tăvălugul peste arătură sau peste pietrişul unui drum, a strivi bulgării unui drum sau a netezi şi a îndesa pământul cu tăvălugul. – Din tăvălug.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

TĂVĂLÚ//G ~gi m. 1) Unealtă sau maşină agricolă, constând din unul sau mai mulţi cilindri, folosită în lucrările de îndesare şi de nivelare a pământului înante şi după însămânţare. ♢ (A se da, a se duce) de-a ~gul a se duce de-a rostogolul. 2) înv. Instrument de treierat, format dintr-un cilindru de lemn, care se roteşte în jurul unui ax fix. [Pl. şi tăvăluguri] /a (se) tăvăli + suf. ~ug
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A TĂVĂLUG//Í ~ésc tranz. (terenuri, suprafeţe) A lucra cu tăvălugul. /Din tăvălug
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

tăvălúg s. m./s. n., pl. tăvălúgi/tăvălúguri
(Dicţionar ortografic al limbii române)

tăvălugí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. tăvălugésc, imperf. 3 sg. tăvălugeá; conj. prez. 3 sg. şi pl. tăvălugeáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
TĂVĂLÚG s. 1. (AGRIC.) vălătuc, (reg.) tăvală, tăvălic, treierătoare, (prin Transilv. şi Mold.) măngălău, (prin Ban.) rol. (Cu ~ul se îndeasă solul semănat.) 2. (TEHN.) (reg.) sul. (~ pentru nivelarea solului.) 3. (AGRIC.) val. (~ pentru treieratul rudimentar.)
(Dicţionar de sinonime)

TĂVĂLÚG s. v. buhai, ciurlan, coinac, salcicorn, săricică.
(Dicţionar de sinonime)