tăvălugire dex - definiţie, sinonime, conjugare
TĂVĂLUGÍ, tăvălugesc, vb. IV. Tranz. A trece cu tăvălugul peste arătură sau peste pietrişul unui drum, a strivi bulgării unui drum sau a netezi şi a îndesa pământul cu tăvălugul. – Din tăvălug.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

TĂVĂLUGÍRE, tăvălugiri, s.f. Acţiunea de a tăvălugi şi rezultatul ei. – V. tăvălugi.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A TĂVĂLUG//Í ~ésc tranz. (terenuri, suprafeţe) A lucra cu tăvălugul. /Din tăvălug
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

tăvălugí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. tăvălugésc, imperf. 3 sg. tăvălugeá; conj. prez. 3 sg. şi pl. tăvălugeáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)

tăvălugíre s. f., g.-d. art. tăvălugírii; pl. tăvălugíri
(Dicţionar ortografic al limbii române)


Cuvinte care încep cu literele: ta tav tava taval tavalu

Cuvinte se termină cu literele: re ire gire ugire lugire