tabără dex - definiţie, sinonime, conjugare
TÁBĂRĂ, tabere, s.f. 1. Loc (întărit) unde staţionează trupele un timp mai îndelungat în vederea efectuării de exerciţii practice pe teren cu efective de mari unităţi; tabie (2). ♦ Popas; etapă. 2. Aşezare vremelnică în corturi. ♦ Aşezare (în aer liber) pentru adăpostirea copiilor, a elevilor, a muncitorilor etc. aflaţi la odihnă sau a sportivilor în timpul antrenamentelor. ♦ (Sport) Cantonament. 3. Grup de care în mers sau în popas; convoi. 4. (Înv.) Oaste; p. ext. mulţime, gloată. 5. Grup de oameni opus altui grup; grupare, asociaţie care luptă pentru o anumită cauză. – Din sl. taborŭ.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

TĂBĂRÎ, tábăr, vb. IV. Intranz. 1. A se repezi la cineva (cu violenţă, duşmănos), a da năvală asupra cuiva; a se năpusti. ♦ Fig. A se adresa cuiva în mod insistent; a apostrofa pe cineva brusc şi nepoliticos; a sări cu gura la cineva. ♦ (Rar) A se repezi, a veni în grabă. 2. (Înv.) A-şi aşeza tabăra; a poposi. – Din tabără.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

TÁB//ĂRĂ1 ~ere f. 1) Popas al unor grupe de oameni (turişti, sportivi); campament. ♢ A lăsa toate (sau totul) ~ a lăsa toate (sau totul) în dezordine. 2) Popas al unor trupe în marş; lagăr; campament; bivuac; cantonament. 3) Grup de care în mers sau în popas; convoi. [G.-D. taberei] /<sl. taboru
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

TÁB//ĂRĂ2 ~ere f. 1) Grup de persoane, partide sau state, aflat în opoziţie cu alt grup. 2) pop. Grup mare de oameni. [G.-D. taberei] /<sl. taboru
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A TĂBĂRÎ́ tábăr intranz. 1) A se arunca cu lăcomie sau cu violenţă; a se năpusti; a se repezi; a năpădi; a năvăli. ~ asupra mâncării.~ cu gura a se adresa cuiva cu o avalanşă de mustrări şi de reproşuri. 2) înv. A se aşeza cu tabăra pentru popas; a-şi face tabără. ~ la marginea unui râu. /Din tabără
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

TĂBĂRÎ, tábăr, vb. IV. Intranz. 1. A se repezi la cineva, a da năvală asupra cuiva; a se năpusti. ♦ Fig. A se adresa cuiva în mod insistent; a apostrofa pe cineva; a sări cu gura la cineva. ♦ (Rar) A se repezi, a veni în grabă. 2. (Înv.) A-şi aşeza tabăra; a poposi. 3. (Înv.) A cădea de oboseală. Ticălosul măgar... au început supt sarcină a tăbărî. (ŢICHINDEAL). – Din tabără.
(Dicţionarul limbii române moderne)

tábără (-bere), s.f. – 1. Cantonament, campare. – 2. Armată, forţă. – 3. Partidă, grupare. – 4. Mulţime, cantitate mare. – 5. Convoi, grup de care. – Mr. tăbure „batalion”, megl. tăbur. Tc. sau mai probabil tăt. tabur (J. Melich, Ung. Jb., XV, 529-40; Vasmer, III, 66), parţial prin intermediul sl. taborŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 48; Tiktin; Candrea), cf. bg., sb., cr., slov., ceh., pol., rus. tabor, mag. tabór. – Der. tăbăraş, s.m. (soldat care aparţine unei tabere); tăbărî, vb. (a face tabără; a împresura, a asedia; a se repezi la, a se năpusti).
(Dicţionarul etimologic român)

tábără s. f., g.-d. art. táberei; pl. tábere
(Dicţionar ortografic al limbii române)

tăbărî́ vb., ind. prez. 1 sg. tábăr, 2 sg. táberi, 3 sg. tábără, imperf. 3 sg. tăbărá; conj. prez. 3 sg. şi pl. tábere
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
TÁBĂRĂ s. 1. (MIL.) bivuac, (înv.) conac. (Trupele s-au adăpostit în ~.) 2. (MIL.) campament, lagăr, (înv.) sălaş, tabie. (~ unui regiment.) 3. (MIL.) cantonament, (reg.) stanişte. (~ oştilor.) 4. v. castru. 5. (SPORT) cantonament. (~ de box de la Sinaia.) 6. grupare, partidă, (înv.) parte, partid. (Fruntaş al ~erei unioniste.) 7. ceată, grup. (S-au împărţit în două ~ere.) 8. parte. (Ce se aude din ~ adversă?)
(Dicţionar de sinonime)

TÁBĂRĂ s. v. armată, gloată, oaste, oştire, popas, putere, trupe.
(Dicţionar de sinonime)

TĂBĂRÎ vb. v. năpusti.
(Dicţionar de sinonime)

TĂBĂRÎ vb. v. cantona, obosi, osteni.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: ta tab taba tabar

Cuvinte se termină cu literele: ra ara bara abara